Flacăra Jocurilor Paralimpice este purtată spre Stadionul Olimpic din Londra

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Flacara paralimpică, la Westminster * Foto: Reuters
Flacara paralimpică, la Westminster * Foto: Reuters

Flacăra Jocurilor Paralimpice a sosit în aceastăi dimineaţă la Londra, trecând mai apoi prin câteva locuri emblematice din capitala britanică, înainte a intra pe Stadionul olimpic pentru ceremonia de deschidere programată în cursul serii.

După o ştafetă de noapte, flacăra, care a fost aprinsă marţi seara la Stoke Mandeville (nord-estul Londrei), locul unde s-a născut mişcarea paralimpică în urmă cu peste 60 de ani, şi-a început parcursul prin capitală.

Aceasta va trece prin apropierea celor mai cunoscute locuri turistice londoneze, Piccadilly Circus, Trafalgar Square, catedrala Westminster, Tower Bridge sau chiar pasajul pietonal din Abbey Road imortalizat de grupul Beatles.

Torţa va ajunge la Stadionul olimpic pentru ceremonia de deschidere a celei de-a 14-a ediţii a Jocurilor Paralimpice de vară, ce va debuta la ora locală 20,30, în prezenţa reginei Elisabeta a II-a şi în faţa a 80.000 de spectatori.

Un număr record de 4.200 de sportivi din 166 de ţări vor participa la Jocurile Paralimpice, care vor avea loc la Londra în perioada 29 august-9 septembrie 2012.

România va participa la Jocurile Paralimpice cu o delegaţie formată din şase sportivi: atletul Florin Cojoc, campion european la săritura în lungime, cicliştii Eduard Novak - campion mondial şi olimpic la velodrom şi proba rutieră - şi Imre Torok, înotătorii Samuel Ciorap şi Naomi Ciorap, care se situează în acest moment pe poziţiile 5 şi 7 la nivel european, şi jucătorul de tenis de masă Dacian Makszin.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite