Inca un român va purta torţa olimpică pe teritoriul Regatului Unit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un român stabilit de opt ani în Marea Britanie va purta flacăra olimpică în centrul oraşului Leeds, pe o distanţă de trei sute de mile, informează un comunicat al Ambasadei României în Regatul Unit, remis, sâmbătă, agenţiei Mediafax. Alţi cinci vor face parte din ştafeta torţei în 19 iulie.

Numărul românilor care vor face parte din ştafeta ce va purta flacăra olimpică pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord este de şase. "Dan Alexandru Dumitru, un român stabilit de opt ani în Marea Britanie, a fost selecţionat de Lloyds Bank, cel de-al treilea sponsor şi partener oficial al Jocurilor Olimpice, să poarte Flacăra Olimpică în centrul oraşului Leeds la 25 iunie 2012, orele 07.30, pe o distanţă de 300 mile", precizează comunicatul ambasadei.

Nominalizarea a fost făcută de membrii Parohiei Ortodoxe "Sf Macarie cel Mare" din Leeds, pentru "întreaga activitate de voluntariat pe care a desfăşurat-o în ultimii cinci ani prin participare la diverse competiţii sportive în scopuri caritabile".

"Românii din Marea Britanie au şansa de a scrie istorie odată cu Jocurile Olimpice şi în acest fel lăsăm un exemplu generaţiilor de români care ne vor urma pe aceste meleaguri. Ca orice eveniment sportiv, Olimpiada vine şi pleacă, dar cred că este important ce rămâne în urma ei. Iar pentru noi, românii, este important să lase în urmă un gram de curaj. Curajul de a spune că sunt român în Marea Britanie", a declarat Dumitru, conform comunicatului.

Alţi cinci români au fost selectaţi, ca dovadă a spiritului lor olimpic, în urma unei campanii susţinută de către Samsung Electronics, să poarte flacăra olimpică pentru ţara noastră în cadrul cursei de purtare a torţei din Londra 2012.

Purtătorii români ai Torţei Olimpice selectaţi de Samsung în cadrul campaniei de nominalizare "Pasiuni care schimbă vieţi", pe site-ul oficial al campaniei (www.eroilocali.ro), sunt Bogdan Cismariu, Adrian Hădean, Marius Radu, Cristina Bogdan şi Cătălin Stelian. Pasiunile celor cinci nominalizaţi au inspirat oamenii prin contribuţia importantă pe care au avut-o în cadrul comunităţilor lor locale, reuşind să facă o diferenţă pentru membrii acestora. Bogdan conduce o şcoală de ghizi şi îi învaţă pe cei entuziaşti să descopere natura şi muntele. Prin intermediul pasiunii sale, Bogdan oferă oamenilor şansa de a-şi pune în practică această pasiune şi, de asemenea, contribuie la îmbunătăţirea turismului în România.

Adrian coordonează un program de nutriţie pentru copiii de grădiniţă, iar, prin intermediul pasiunii sale pentru arta culinară, a reuşit să îmbunătăţească comportamentul alimentar al multor copii, într-un spaţiu dominat de fast food şi alimente artificiale. Marius lucrează ca voluntar cu tinerii pasionaţi de domeniul IT. Printre proiectele pe care le coordonează, acesta derulează şi un program educaţional care are ca scop educarea copiilor în ceea ce priveşte beneficiile şi riscurile jocurilor electronice. Marius vizitează şcoli şi informează copiii asupra pericolului dependenţei de jocurile electronice şi, în acelaşi timp, oferă soluţii pentru a evita dependenţele, arătându-le cum să aibă o carieră de succes în IT. În acest fel, Marius ajută copiii să evite riscul de a-şi distruge viaţa din cauza dependenţelor de acest fel.

Cristina Bogdan este unul dintre puţinii profesori implicaţi în activităţi de voluntariat. Aceasta coordonează un program de antropologie bazat pe o cercetare riguroasă, care a condus la descoperiri unice în acest domeniu. Pe lângă talentul incontestabil, Cătălin depune eforturi pentru a convinge oamenii să investească în teatrul din România. Joacă deseori pro bono şi este unul dintre puţinii oameni care încearcă să ofere teatrului o şansă şi să ajute această artă să nu se piardă.

"Sunt foarte fericit să fiu unul dintre purtătorii torţei olimpice în cadrul Jocurilor Olimpice din Londra 2012. Sunt emoţionat pentru că e prima oară când particip la o astfel de manifestare. Nu m-am aşteptat vreodată să văd Flacăra Olimpică în realitate, cu atât mai puţin să am onoarea să o şi port. Urmăresc Jocurile Olimpice din copilărie şi mereu mi-am imaginat cum ar fi să ţin în mână simbolul unui fenomen mondial, pe care toată planeta îl priveşte. Mă bucur foarte mult că am ocazia să particip la Cursa de Purtare a Torţei Olimpice în această vară. Mulţumesc Samsung pentru că mi-a oferit această şansă. Să merg la Jocurile Olimpice este una dintre cele mai mari suprize pe care le-am avut până acum", a declarat Cătălin Stelian, unul dintre purtătorii torţei olimpice din Londra 2012 pentru România, datorită Samsung.

Călătoria de 70 de zile pentru Cursa de Purtare a Torţei Olimpice din Londra 2012 a înxceput în Marea Britanie sâmbătă, 19 mai, şi va parcurge mai multe zone culturale. Prin vizitarea a 1.000 de oraşe şi provincii de-a lungul rutei de 8.000 de mile, Torţa Olimpică are rolul de a încânta publicul britanic şi de a marca startul oficial al Jocurilor Olimpice din Londra 2012 prin celebra sosire la Stadionul Olimpic din data de 27 iulie.

Triplul campion olimpic la iahting, Ben Ainslie a dat startul, astăzi, periplului din Marea Britanie al torţei olimpice, care se va încheia la Londra, în data de 27 iulie, când va începe competiţia internaţională, informează AFP.

Ainslie a preluat torţa la ora locală 07.15, în localitatea din extremitatea sud-vestică a Marii Britanii, în prezenţa a sute de spectatori, el alergând o porţiune şi apoi înmânând-o sportivei Anastassia Swallow (surfing).

Flacăra olimpică a sosit în Regatul Unit vineri seară, cu o cursă aeriană specială, de la Atena, şi a fost transportată cu elicopterul la Land's End, unde a fost folosită pentru aprinderea torţei.

Aproximativ 8.000 de alergători vor purta torţa pe o distanţă de 12.875 de kilometri pe suprafaţa Regatului Unit şi a Irlandei. Timp de 70 de zile, torţa va trece prin cel puţin o mie de oraşe şi sate.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite