Federer, Ginobili, Gay, în echipa Gillette pentru Jocurile Olimpice de la Londra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Implicată în sport de o sută de ani, firma Gillette a prezentat zilele trecute o echipă formată din 24 de sportivi cunoscuţi la nivel mondial pentru JO 2012 de la Londra. Fiecare dintre aceşti performeri desfăşoară activităţi caritabile şi militează pentru atragerea tinerilor spre sport.

Campania este prima dintr-un programul derulat în cadrul unui parteneriat încheiat cu organizatorii Jocurilor Olimpice. "Cei 24 de sportivi aleşi au obţinut, împreună, 18 recorduri mondiale şi 55 de titluri mondiale. Ei încarnează angajamentul în favoarea excelenţei pe care noi îl inspirăm", a declarat Marc Pritchard, director de marketing şi strategie la Procter&Gamble.

Implicat în program, asul tenisului mondial Roger Federer a declarat: "Sunt un exemplu al modului în care un program, bazat pe implicare timpurie, are un impact pozitiv asupra vieţii unui tânăr. Sportivii care participă la această acţiune au o ocazie remarcabilă de a-i inspira pe tineri".

Parteneriatul încheiat de P&G cu Comitetul Internaţional Olimpic vizează cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice, începând cu cea din acest an, de la Londra. În ceea ce priveşte pe Gillette, marca americană este legată de sport de un secol. este deja cunoscută seria de emisiuni TV, precum şi faptul că ea a sponsorizat evenimente sportive importante precum CM de fotbal, Cupa Mondială de rugby şi Formula 1.

Emmanuel Ginobili (Argentina, baschet)
Matteo Tagliariol (Italia, scrimă)
Thomaz Bellucci (Brazilia, tenis)
Shinji Kagawa (Japonia, fotbal)
Murilo Endres (Brazilia, volei)
Yahel Castillo (Mexic, scufundare)
Paulo Ganso (Brazilia, fotbal)
Fernando Platas (Mexic, scufundare)
Felipe Franca Silva (Brazilia, înot)
Mario Bazan (Peru, atletism) 
Alexandre Despatie (Canada, scufundare)
Nikita Lobintsev (Rusia, înot)
Tomas Gonzalez (Chile, gimnastică)
Rudy Fernandez (Spania, baschet)
Lin Dan (China, badminton)
Roger Federer (Elveţia, tenis)
Alain Bernard (Frana, înot)
Andriy Govorov (Ucraina, înot)
Paul Biedermann (Germania, înot)
Ryan Lochte (SUA, înot)
Sir Chris Hoy (Marea Britanie, ciclism)
Tyson Gay (SUA, atletism)
Liam Tancock (Marea Britanie, înot)
Albert Subirats (Venezuela, înot)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite