Woods şi Nadal îl omagiază pe Severiano Ballesteros

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La câteva ore după anunţul morţii lui Severiano Ballesteros, Tiger Woods i-a adus un omagiu fostului jucător de golf din Spania. Acelaşi lucru l-a făcut şi Rafael Nadal, numărul 1 mondial la tenis.

Americanul a scris pe pagina sa de Twitter: "Sunt profund întristat de vestea morţii lui Seve. Mereu mi-am amintit cu plăcere de timpul trecut alături de el, la dineele campionilor organizate anual, la Masters. Seve a fost unul dintre cei mai talentaţi jucători de golf din istorie. Creativitatea şi inventivitatea lui nu a fost niciodată depăşită. Moartea lui s-a produs prea devreme".  Tenismanul Rafael Nadal, numărul unu mondial, i-a adus, de asemenea, un omagiu fostului sportiv decedat. "Seve este un model pentru toţi sportivii spanioli caee au avut şansa să îl întâlnească şi să joace golf cu el", a afirmat Nadal.

Considerat cel mai bun jucător european de golf din toate timpurile, spaniolul Severiano Ballesteros (54 de ani) a decedat, noaptea trecută, la trei ani după ce a fost operat pentru o tumoare pe creier. El a fost răpus de o insuficienţă respiratorie, în locuinţa sa din Pedrena (Spania). Vineri, familia lui Ballesteros anunţase o deteriorare gravă a stării de sănătate a fostului jucător de golf. Severiano Ballesteros va fi înmormântat, miercuri, în regiunea natală a sportivului, Cantabria, unde s-au decretat trei zile de doliu.

Organizatorii Openul de golf al Barcelonei au ţinut un minut de reculegere în memoria lui Ballesteros. "Voi juca, pentru că este mai bine să facem asta în onoarea lui Seve. Lui i-ar fi plăcut ca turneul să continue", a declarat, plângând, Jose Maria Olazabal, prieten şi compatriot al lui Ballesteros, care participă la Openul de golf al Barcelonei.

Severiano Ballesteros, câştigător a cinci turnee de Grand Slam, este considerat drept cel mai bun jucător european de golf din toate timpurile. El a câştigat de cinci ori Ryder Cup cu echipa Europei. Suferind de dureri persistente la spate, el s-a retras din activitate în iulie 2007.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite