Snooker: Ciobanu Florentin l-a învins pe Marius Ancuţa şi a câştigat Cupa Aristocrat
0
Weekendul acesta, la Clubul Sportiv de Snooker din Bucureşti, s-a desfăşurat competiţia lunară de snooker Cupa Aristocrat pentru juniori şi seniori.
Această competiţie este una locală ce are loc în fiecare lună la sediul Clubului aflat pe strada Intrarea Grânarului din Bucureşti.
Sâmbătă, s-a desfăşurat etapa pentru seniori. Meciurile au avut câte 5 frame-uri iar câştigător al Cupei a fost Ciobanu Florentin. Acesta l-a învins pe cunoscutul comentator şi jucător Marius Ancuţa cu 3 - 2.
Meciul deciziv la juniori s-a jucat între George Mihalcea şi Amza Mario. Câştigătorul a fost Mario, cu 2-0, partida disputându-se după regula cel mai bun din trei frame-uri.
Zilele acestea, între 16 şi 18 iulie, la Snagov va avea loc, în premieră, Cupa României Juniori. Evenimentul va avea loc la Clubul Snooker Star Snagov al cărui preşedinte este domnul Valentin Turigioiu. Organizatorii Cupei ţin să-i mulţumească domnului Muşat Apostol, primarul comunei Snagov pentru ajutorul acordat.