Mark Allen câştigă prima sa competiţie pentru profesionişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mark Allen tocmai a câştigat prima competiţie pentru profesionişti din cariera sa. Învingându-l pe Ding Junhui în finala  campionatului Wuzhou International Jiangsu Classic, tânărul jucător a reuşit să obţină primul său titlu într-o competiţie pentru profesionişti şi totodată încrederea de care avea nevoie pentru a merge mai departe în cariera sa de jucător de snooker.

"Cred că am demonstrat că pot să-mi port singur de grijă pe marea scenă a snookerului. Trebuie să recunosc că aşteptam de multă vreme o victorie ca aceasta. Acum că am câştigat această competiţie, o să pot intra în sezonul ce urmează cu toată încrederea", a declarat jucătorul de numai 23 de ani.

Allan, care a reuşit de curând să ajungă până în semifinalele Campionatului Mondial, l-a învins acum cu uşurinţă pe Ding Junhui, încheind meciul cu un scor de 6-0. Premiul de 20.000 de lire cu care Mark a plecat acasă nu a făcut decât să-l încânte şi mai mult pe tânărul jucător.

"Deşi nu este o competiţie care să conteze în clasamentul general, acest campionat înseamnă în continuare foarte mult pentru mine ca jucător profesionist"
, a adăugat Mark.

Până în meciul de finală a Wuzhou International Jiangsu Classic, Allan l-a învins în semifinale pe Shaun Murphy iar în etapele precedente pe Stephen Hendry,  Peter Ebdon şi Li Hang.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite