Adevarul.ro

FOTOGALERIE. Succes senzaţional pentru România! Ne-am păstrat titlul mondial la spadă feminin!

16 octombrie 2011, 21:37 |  Autor: Andrei Constantinescu | 

Cuvinte cheie: scrima, romania campioana mondiala spada feminin, campionat mondial spada feminin scrima,

România şi-a păstrat titlul mondial la spadă

România şi-a păstrat titlul mondial la spadă

 

Echipa feminină de spadă a României, formată din Anca Măroiu, Ana Maria Brânză, Simona Alexandru şi Loredana Dinu, a câştigat medalia de aur la Campionatele Mondiale de scrimă de la Catania, după ce a învins, duminică, în finală, cu scorul de 27-26, reprezentativa Chinei. Victoria a venit în prelungiri, după "tuşa de aur" reuşită de Simona Alexandru!

Finala cu China a fost de un dramatism extraordinar. Chinezoaicele au condus de la început, desprinzându-se la un moment dat la 5 tuşe: 13-8. A fost rândul Simonei Alexandru să-şi intre în rol. Ea a recuperat, extraordinar, diferenţa, şi astfel, România a ajuns să conducă cu 15-14! la 16-16, pe planşă a intrat vicecampioana olimpică Ana Maria Brânză, care a luptat ca în zilele ei bune, ducând scorul la 20-17 c u două reprize înainte de final. A făcut acest lucru cu preţul accidentării, imediat după ieşirea de pe planşă ei fiindu-i aplicată. pe mâna de tragere, cea stângă, o pungă cu gheaţă!

În penultimul act, Loredana Dinu a reuşit să apere diferenţa de pe tabelă şi, astfel, am intrat în ultima repriză cu Simona Alexandru în rol de purtător de vise. Au fost trei minute de chin, în care asiatica a atacat în valuri şi a reuşit chiar să egaleze în finalul meciului! 26-26 a fost scorul cu care s-a încheiat timpul regulamentar. Intram în minutul de prelungiri în inferioritate! Adică dacă niciuna dintre scrimere nu reuşea să puncteze, atunci victoria ar fi revenit chinezoaicelor! Ştiind acest lcuru, Simona nu a stat pe gânduri şi i-a aplicat adversarei sale lovitura de graţie într-o explozie de bucurie a fetelor noastre! România este din nou campioană mondială la spadă feminin şi aceste fete de aur, Anca Măroiu, Ana Maria Brânză, Simona Alexandru şi Loredana Dinu merită toate laudele!

România şi-a păstrat astfel titlul mondial cucerit anul trecut, la Paris. În 2010, tricolorele - care au evoluat în aceeaşi formulă - învinseseră în finală Germania, formaţie pe care acum, în Italia, au eliminat-o în semifinale, cu scorul de 24-23. În sferturile de finală ale actualei ediţii, româncele eliminaseră Polonia cu 37-33, iar în turul doi trecuseră cu 45-3 de Marea Britanie. în primul tur au avut liber.

Aceasta e a treia medalie cucerită de spadasinele noastre la actuala ediţie a Mondialelor, după cele două medalii de bronz obţinute în urmă cu câteva zile de Anca Măroiu şi Ana Maria Brânză. Acestea şi-au luat astfel o revanşă excepţională în faţa chinezoaicelor Na Li, respectiv Yujie Sun, care le stopaseră în semifinalele probei individuale.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Mitingul aviatic Fly Bay - Baia Mare Show a reunit peste 6.000 de persoane

    Premieră pentru judeţul Maramureş. 40 de avioane din România şi Polonia şi-au dat întâlnire ast ...

    Campionatul Balcanic de marş se desfășoară sâmbătă, în Herăstrău

    România va găzdui pentru a şasea oară Campionatul Balcanic de marş şi a cincea oară în Bucureşt ...

    “Adevărul Europa” pentru “Dilema veche”: De ce nu suntem şi noi polonezi?

    În mod normal, România şi Polonia ar trebui să fie ţări cît se poate de asemănătoare. Şi nu num ...

    „Crulic“ are succes în toată lumea

    Filmul „Crulic-Drumul spre dincolo" de Anca Damian a primit o menţiune specială la Festivalul ...

    Un vietnamez a cumpărat cel mai mic oraș din America pentru 900.000 de dolari

    Considerat cel mai mic oraș din America și, probabil, din întreaga lume, Buford, situat în stat ...

    Rapidiştii s-au antrenat fără Răzvan Lucescu. Vezi motivul!

    Herea şi compania s-au antrenat ieri la Pro Rapid sub comanda secunzilor Petre Cristian şi Mari ...

    Vicecampionul mondial Comănici a fost serbat la el acasă

    Canoistul tulcean a obţinut recent argintul la campionatele mondiale de la Szeged şi a fost rec ...

    Câştigătorul ultimului sezon „Dansez pentru tine“ a construit o casă pentru familia sa

    Eduard Vasile, câştigătorul sezonului trecut al emisiunii „Dansez pentru tine", şi-a împlinit v ...

    Ce a păţit un tânăr care a refuzat să facă sex cu iubita lui

    Un tânăr din Florida care i-a spus iubitei sale că este prea urâtă şi nu vrea să facă dragoste ...

    România, printre cele mai neproductive țări din UE

    Rata productivității în România se află sub media UE, conform unui raport publicat astăzi(14 oc ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole