Săritoarele cu schiurile merg la tribunal pentru a ajunge la Olimpiadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Săriturile cu shiurile erau, până de curând, un sport practicat în special de bărbaţi
Săriturile cu shiurile erau, până de curând, un sport practicat în special de bărbaţi

13 săritoare cu schiurile, canadiene, americane şi europene au depus marţi o cerere în faţa Curţii supreme din Canada pentru a putea participa la Jocurile Olimpice de iarnă de la Vancouver din februarie 2010, informează Agerpres..

Denunţând ceea ce ele consideră ca o discriminare şi invocă Charta canadiană a drepturilor şi libertăţii, sportivele în cauză au încercat să obţină o decizie judiciară în favoarea lor, dar au pierdut în primă instanţă în vara acestui an, apoi în faţa Curţii de apel la jumătatea lunii noiembrie.

Recunoscând însă că în termenii Chartei săritoarele în cauză sunt victime ale discriminării, tribunalul a decis că comitetul local de organizare (COVAN) nu are competenţă în ce priveşte disciplinele admise la Jocurile Olimpice.

Avocatul Ross Clark, care le reprezintă pe schioare, speră într-o decizie favorabilă a Curţii supreme şi la timp pentru Jocuri.

În 2006, CIO a respins candidatura săriturilor cu schiurile feminin sub pretextul că această disciplină nu respectă criteriile impuse, nefiind suficient sportivi de înalt nivel pentru a garanta performanţele olimpice.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite