Meciul CSM București - RCM UV Timișoara deschide ediția 2012 a Superligii de rugby

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Căpitanii celor 8 echipe participante la Superliga de rugby * Foto: Marian Burlacu
Căpitanii celor 8 echipe participante la Superliga de rugby * Foto: Marian Burlacu

În această dimineață, la ora 11.00, pe stadionul ”Olimpia” din Capitală, este programat primul meci din ediția 2012 a Superligii de rugby: CSM București - RCM UV Timișoara. Disputa poate fi urmărită pe rugbytv.ro. Tot azi, la ora 15.00, GSP TV va transmite meciul Poli Agro Iași - Steaua.

Prezenți miercuri, la emisiunea Rugby Show, căpitanii celor trei echipe bucureștene - Ionuț Florea (CSM), Viorel Lucaci (Steaua) și Adrian Bărbuliceanu (Dinamo) - au considerat că uvertura etapei cu numărul 1 se anunță a fi cea mai interesantă. ”Am lucrat și cu Chester Williams, și cu Daniel Neaga, antrenorii de azi ai Timișoarei și CSM-ului. Amândoi sunt oameni de rugby, însă sud-africanul are un plus față de toți antrenorii de la noi, fiind și fost campion mondial. Ceea ce nu înseamnă că-i minimalizez meritele dlui Neaga. Amândoi au lucrat la Dinamo, câștigând cu ei și două titluri de campion. Se cunosc, așadar, foarte bine. Va fi un meci interesant, iar noi, jucătorii echipei Dinamo, vom fi în tribună. Mai ales că în runda a doua vom juca la Timișoara”, a mărturisit Mirel Bărbuliceanu.

Rugați să dea pronosticuri și pentru celelalte trei meciuri ale etapei, cei trei căpitani au spus că Steaua și Baia Mare vor câștiga la Iași, respectiv Cluj, cu punct bonus ofensiv, iar Dinamo are prima șansă în fața Farului, mai ales că acest derby de tradiție al rugbyului românesc se dispută în ”Groapă”.

Emisiunea Rugby Show o puteți urmări AICI

Iată programul meciurilor etapei 1 din Superliga de rugby și unde le puteți vedea:

Sâmbătă, 07 aprilie 2012

CSM Bucureşti - RCM UV Timişoara

Bucureşti, Stadion Olimpia, ora 11.00
ÎN DIRECT la rugbytv.ro
Arbitru central: Horaţiu Bărgăunaş
Arbitri asistenţi: Razvan Iordăchescu şi Vasile Ghioc
Arbitru nr. 4: Răzvan Anorocioaie
Observator Oficial: Dumitru Alexandru

CS Poli Agro Iaşi - CSA Steaua
Iaşi, Stadionul Tepro, ora 15.00
ÎN DIRECT la GSP TV
Arbitru central: Ionuţ Bodea
Arbitri asistenţi: Bogdan Gordin şi Alexandru Niţulescu
Arbitru nr. 4: Bogdan Tufeanu
Observator Oficial: Bogdan Budişteanu

Duminică, 08 aprilie 2012

CS "U" Cluj - CSM Ştiinţa Baia Mare

Cluj, Stadion "Iuliu Haţieganu", ora 11.00
ÎN DIRECT la rugbytv.ro
Arbitru central: Bogdan Miliţa
Arbitri asistenţi: Razvan Stefan şi Cristian Şerban
Arbitru nr. 4: Florin Ferezan
Observator Oficial: Gheorghe Pleşcan

CS Dinamo - RCJ Farul Constanţa
Bucureşti, Stadion "Florea Dumitrache", ora 15.00
ÎN DIRECT la GSP TV
Arbitru central: Radu Petrescu
Arbitri asistenţi: Claudiu Clapon şi Emil Gorodea
Arbitru nr. 4: Mihai Irimia
Arbitru Video: Valeriu Toma
Observator Oficial: George Bărgăunaş

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite