Arbitrul Paul Doyle, acuzat că nu a dat eseu de penalizare ”stejarilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Tincu şi înaintaşii români ”i-au frânt” pe georgieni la ultimul atac * Foto: Marian Burlacu
Marius Tincu şi înaintaşii români ”i-au frânt” pe georgieni la ultimul atac * Foto: Marian Burlacu

Echipa de rugby a României a pierdut (13-19) meciul cu Georgia, la București, și păstrează șanse doar teoretice să mai câștige ediția 2011/2012 a Cupei Europene a Națiunilor (CEN). ”Stejarii” au forțat marcarea eseului victorios la ultima fază, însă arbitrul a refuzat să le dea încercare de penalizare.

Finală a CEN, disputa dintre România și Georgia a fost câștigată de echipa oaspete, care a reușit să revină de la 6-10, după pauză, și să se impună cu 19-13. Totuși, ”stejarii” ar fi putut obține o victorie ”a la Pirus” (*), la ultima lor acțiune de atac, când au presat buturile adverse timp de câteva minute.

Atunci, cu un ultim efort, Marius Tincu și colegii săi din înaintare au avut câteva încercări de a penetra perdeaua defensivă adversă, însă de fiecare dată georgienii au reușit să-i blocheze. S-a dictat o grămadă ordonată, la 5 metri, iar românii au împins cu hotărâre, dându-i peste cap pe adversari. Arbitrul englez Paul Doyle a dictat repetare, iar povestea s-a reluat. Încă o grămadă... Și încă una... Iar la fiecare, linia întâi georgiană s-a ridicat, neputând să reziste șocului. La a 6-a grămadă ordonată, ai noștri au comis ”înainte” și s-a fluierat finalul meciului.

Cu toate că jucătorii români au refuzat să comenteze arbitrajul, mulți dintre spectatori, precum și unii oficiali ai FRR au acuzat faptul că Doyle n-a dictat eseu de penalizare. Dacă s-ar fi acordat, România ar fi avut transformare perpendicular pe but. Și cum așa ceva se ratează rar rezultă că ar fi câștigat meciul cu 20-19.

(*) Victorie a la Pirus - expresia semnifică o victorie obținută greu, cu un cost mare. În acest caz, o victorie obținută cu mari eforturi. În plus, un succes la un punct nu le garanta ”stejarilor” câștigarea CEN. Georgia obținea bonusul defensiv (eșec la o diferență de cel mult 7 puncte), România primea 4 puncte, situație în care cele două echipe ar fi fost la egalitate în fruntea clasamentului.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite