Bucureştiul va găzdui o etapă din Campionatul European de rugby în 7
0
Federaţia Română de Rugby (FRR) a anunţat că în 22 şi 23 mai, pe Stadionul "Arcul de Triumf" din Bucureşti se va desfăşura o etapă din cadrul Campionatului European de rugby în 7. Tot atunci vor avea loc acolo şi meciuri din cadrul Diviziei A pentru echipe feminine.
La turneu vor participa, alături de naţionala noastră, echipele din
Rusia, Moldova, Polonia, Olanda, Cipru, Bosnia, Grecia, Bulgaria şi
Israel. România face parte din grupa B, urmând a juca împotriva
Moldovei, Ciprului, Bosniei şi Israelului.
Campionatul European de rugby în 7 (disciplină inclusă în
programul Jocurilor Olimpice din 2016) va avea şase etape (turnee).
Primele unsprezece clasate, plus Rusia, în calitate de ţară gazdă, vor
participa la turneul final, în 10 şi 11 iulie.
Echipa României va participa apoi la turneul de la Odesa (Ucraina), în 29 şi 30 mai.