All Blacks au doborât recordul de eseuri marcate
0Cu cele şapte eseuri marcate - două le-a reuşit Muliaina, chiar de ziua lui - în meciul câştigat (49-28) cu Australia, la Melbourne, Noua Zeelandă a trecut pe primul loc în ierarhia încercărilor înscrise în istorie. All Blacks au 1.566, fiind urmaţi de Franţa (1.561).
Selecţionata de rugby a Noii Zeelande a făcut spectacol în a patra
etapă a Tri-Nations, competiţie A câştigat cu 49-28 în faţa Australiei,
la Melbourne, marcând şi şase eseuri. Cu această reuşită All Blacks au
reuşit să-i depăşească pe francezi la numărul de încercări înscrise în
meciuri-test (all time).
Este de remarcat că două din cele şase eseuri reuşite contra
selecţionatei Wallabies au fost semnate de Mils Muliaina. Acesta a
împlinit sâmbătă, chiar în ziua meciului, 30 de ani. Născut la Salelesi,
în Samoa, Muliaina a adunat 70 de selecţii pentru All Blacks. El
evoluază pentru selecţionata provincială Auckland Blues, în Super 14, pe
postul de fundaş. Se evidenţiază prin gabaritul său - la 1,84 m are 92
de kilograme.
Sâmbătă, Noua Zeelandă va disputa al 4-lea meci din această
ediţie a Tri-Nations, la Christchurch, tot cu Australia. Selecţionata
All Blacks are trei victorii din tot atâtea posibile, fiind favorită la
câştigarea competiţiei. Ea se pregăteşte pentru Cupa Mondială care va
avea loc anul viitor, în Noua Zeelandă.