Dinamovistul Bărbuliceanu i-a salvat viața băimăreanului Dinis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În repriza a doua a meciului Dinamo - CSM Baia Mare (10-45), contând pentru etapa cu numărul 5 din Superliga de rugby, maramureșeanul Cristian Dinis s-a resimțit după un contact și a rămas inert la pământ. Căpitanul dinamovist Adrian Bărbuliceanu a chemat imediat doctorul.

Gesturile făcute de bucureștean i-au alarmat atât de oamenii de la ambulanța prezentă la stadionul ”Arcul de Triumf” din Capitală, cât și pe arbitrul Cristian Răduță. Dinis a fost transportat pe targă pe margine terenului după ce și-a revenit. El a suferit o comoție, însă accidentarea nu a fost, din fericire, atât de gravă pe cât s-a crezut.

Întrebat ce s-a întâmplat, Adrian Bărbuliceanu a declarat după meci: ”Eram lângă el și l-am văzut că nu mai dă semne de viață după ce a căzut la pământ. Am făcut semne spre doctorul formației oaspete. L-am întos pe o parte, așa cum am văzut că se procedează în astfel de situații. Este normal să procedăm așa. Până la urmă, chiar dacă era un jucător de la echipa adversă, tot un coleg de joc îmi este”.

Gestul dinamovistului a fost remarcat și de antrenorul lui CSM Baia Mare, Eugen Apjok, dar și de cel al grupării bucureștene, Ștefan Demici.

Chiar la debutul întâlnirii de ieri, dinamovistul Marius Mamoc s-a accidentat destul de grav - a suferit o entorsă, piciorul lui drept fiind imobilizat. El nu a mai putut continua meciul.

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite