"U" Cluj nu s-a prezentat la meciul cu CSM Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Neaga (stânga), antrenorul lui CSM Bucureşti * Foto: Marian Burlacu
Daniel Neaga (stânga), antrenorul lui CSM Bucureşti * Foto: Marian Burlacu

Antrenorul echipei de rugby CSM Bucureşti, Daniel Neaga, a declarat că este dezamăgit de faptul că formaţia Universitatea Cluj nu s-a prezentat în meciul din play-out-ul Superligii Naţionale pentru că nu era o problemă ca elevii săi să câştige partida.

"Noi ne-am prezentat la teren, dar meciul nu s-a mai disputat. Alte motive nu ştiu, decât la nivel de zvonuri, care sunt foarte multe. Sunt dezamăgit că meciul nu a avut loc. Suntem mai aproape de îndeplinirea obiectivului, dar chiar dacă jucam, nu era o problemă să învingem, dar măcar meciul era mai strâns. Acum vom câştiga cu 5-0 prin neprezentarea adversarului", a spus Neaga.

CSM Bucureşti şi "U" Cluj urmau să joace meciul din play-out, astăzi, la ora 11.00, pe Stadionul Olimpia, din Bucureşti.

Jucătorii echipei de rugby a Universităţii Cluj au refuzat să facă deplasarea la meciul din play-out, cu CSM Bucureşti, din cauza restanţelor salariale ale clubului şi formaţia ardeleană riscă retrogradarea.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite