România joacă meciul cu Spania cu gândul de a urca în clasamentul IRB

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Dimofte şi Sorin Socol * Foto: Marian Burlacu
Ionuţ Dimofte şi Sorin Socol * Foto: Marian Burlacu

Victorioasă (20-9) la Lisabona, sptămâna trecută, în faţa Portugaliei, echipa de rugby a României îşi propune să câştige la o diferenţă cât mai mare sâmbătă, la Bucureşti (stadion "Arcul de Triumf", ora 14.00), în faţa Spaniei.

Obiectivul "stejarilor" are două explicaţii. Pe de o parte, ei ar putea urca încă un loc în ierarhia Inetrnational Rugby Board (acum sunt pe 18, cu acelaşi coeficient ca SUA, 67,05 puncte). Pe de altă parte, naţionala noastră poate termina pe prima poziţie Cupa Europeană a Naţiunilor în 2010 - au trei victorii şi un egal (în ediţia 2009-2010 ea va ocupa locul 3).

Prezent la conferinţa de presă de astăzi, Sorin Socol, căpitanul "stejarilor", a mărturisit că, fiind o echipă care nu mai are nimic de pierdut, echipa Spaniei este una periculoasă. "Ea poate juca de oriunde şi poate să ne suprindă dacă nu ne vom replia rapid. Din acest motiv, noi tratăm echipa Spaniei cu multă seriozitate. Am vizionat meciurile disputate de ea. La ruşi, de pildă, a condus cu 3-0", a declarat Socol.

Vicecăpitanul Ionuţ Dimofte a recunoscut că revenirea stranierilor la echipa naţională a fost un factor care a făcut posibil revirimentul din această primăvară, iar preşedintele FRR, Alin Petrache, a subliniat că echipa se bucură de încrederea şi sprijinul forului pe care îl conduce. "Am jucat alături de ei şi pot spune că sunt rugbyşti buni. Probabil că acum au beneficiat de mai multă încredere, de un sprijin mai mare. Pentru ei este foarte important să se califice la Cupa Mondială. Chiar şi pentru jucătorii aflaţi la final de carieră, pentru că una este ca ei să se retragă după ce au jucat în Noua Zeelandă, şi altceva să o facă de la cluburile lor, fie ele şi din Franţa", a spus fostul internaţional şi căpitan al "stejarilor".

Totodată Federaţia Română de Rugby a anunţat încheierea unui parteneriat cu Loteria Română. "Noi am sprijinit sportul încă de la constituire. Acum am decis să oferim susţinere rugby-ului, sport al oamenilor puternici. Probabil că demersul meu i-ar fi pe plac fostului internaţional Ion Bucan, pe care îl cunosc de atîta vreme", a declarat Gheorghe Benea, preşedintele Consiliului de Administratie şi directorul general al CN “Loteria Romana” SA.

Meciul România - Spania este programat sâmbătă, de la ora 14.00, pe Stadionul Naţional de Rugby "Arcul de Triumf". Biletele de acces costă 10 lei la tribuna I, 5 lei la tribuna a II-a şi 2 lei la peluză (tichetele de acces pot fi achiziţionate de la casele aflate lângă arena din Bulevardul Mărăşti, dar şi de la magazinele din reţeaua Diverta şi on-line, de pe www.myticket.ro). Cei care şi-au cumpărat bilete pentru meciul amânat din 10 februarie a.c. le pot folosi pe acelea. Meciul este transmis în direct, la TVR2.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite