Marius Tincu și-a văzut fetița, iar luni s-a prezentat la antrenament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Soția internaționalului român de rugby, Julie Campet, a preferat să nu-i spună pentru a nu-i afecta evoluția. La final, managerul Robert Antonin l-a anuțat pe uriașul de la Perpignan

”Cap de grămadă” în echipa României, Marius Tincu a fost unul dintre cei care au tras echipa după el în meciul cu Uruguay - la noi, când au venit comuniștii la putere au schimbat denumirea franceză de taloner în cea de trăgător.



Puțini au știut, însă, că uriașul jucător de la Perpignan (1,81 m / 119 kg), campion al Franței în 2009, vicecampion în iunie trecut, era cu gândul la soția sa, care urma să nască zilele acestea. Doar apropiații au sesizat că jucătorul născut la Vânători, în 7 aprilie 1978, era ceva mai îngândurat decât de obicei. Nici măcar în timpul partidei nu s-a simțit, din tribună, că internaționalul român care a marcat singurul eseu al României cu Noua Zeelandă, la Cupa Mondială din 2007, are și alte griji decât cele pe care i le ridica disputa. A șarjat deseori, cu balonul în brațe, printre ”perdelele” defensivei adverse, a venit la susținerea coechipierilor care aveau mingea, a impus respect în grămezile ordonate și a repus din margine cu precizia unui ceasornicar.

image



La final, când colegii săi se strânseseră grămadă, să sărbătorească a șaptea calificare a României la Rugby World Cup, din tot atâtea posibile, Marius Tincu s-a îndreptat spre adversarii săi, pentru a le strânge mâna. În acele momente, a fost bătut pe umăr de managerul sportiv Robert Antonin, care i-a dat fericita veste: ”Marius, ești tată!” - antrenorul francez a fost singurul care a știut că soția românului a născut, Julie Campet, a născut sâmbătă dimineață, o fetiță. Tincu vorbise cu ea, înainte de meci, însă aceasta a preferat să nu-i spună nimic pentru a nu-i afecta astfel evoluția.

Marius Tincu a plecat în Franța duminică în zori. Cum a ajuns la Perpignan, el și-a luat cele două fetițe, Anna-Marie (6 ani şi jumătate) şi Maia (4 ani şi jumătate), pe care le lăsase în grijă, la niște prieteni. Iar apoi a fost să-și vadă soția și nou-născuta, Fanny Eleonore Inna. Luni după-amiaza, Tincu s-a prezentat la antrenamentul echipei sale de club, USAP.

Această întâmplare nu este singulară la naționala de rugby a României. În primăvara lui 2001, în 7 aprilie, Florin Corodeanu a jucat pentru "stejari" în condițiile în care soția lui, Cristina, avea să nască exact atunci, în Franța. Nemțeanul nu a fost însă la fel de fericit ca Tincu, deși a marcat două eseuri, ”stejarii” suferind primul eșec (20-31) din istoria meciurilor cu Georgia. Acel insucces a coincis cu pierderea Cupei Europene a Națiunilor, câștigată cu un an înainte, și, totodată, cu ascensiunea echipei ex-sovietice.

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite