Macovei: "Acest titlu este mai frumos decât cel de anul trecut"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serios "şifonat" după lupta acerbă care s-a dat în finala Diviziei Naţionale la rugby, CSM Ştiinţa Baia Mare - Steaua 28-21 (6-9, 18-18, 21-21), căpitanul maramureşenilor, flankerul Mihai Macovei a ridicat trofeul atribuit campioanei la finalul disputei.

Fost component al echipei militare, acesta a spus că "este treaba steliştilor dacă ei contestă arbitrajul" şi a evidenţiat că finala a fost una spectaculoasă. "Acest titlu este mult mai frumos după cum s-au desfăşurat ostilităţile pe teren. Ne-am făcut meciul mai greu. Dacă eram mai atenţi nu am fi ajuns în prelungiri", a declarat Macovei, la final, care speră ca echipa lui să câştige titlul de campioană şi în 2011, pentru al treilea an consecutiv.

Macovei a adăugat că "Steaua ar fi trebuit să aibă cel puţin cinci eliminări" în acest meci. El va pleca cu echipa spre Baia Mare, sărbătorirea titlului urmând a avea loc la Braşov. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite