Eliota Fuimaono-Sapolu: "Suntem trataţi injust, ca în sclavagism!"
0Centrul de treisferturi samoan Eliota Fuimaono-Sapolu riscă să se aleagă cu o suspendare din partea International Rugby Board. El a postat pe Twitter un mesaj în care acuză forul mondial de un tratament preferenţial...
Rugbystul samoan a fost deranjat de faptul că echipele mici dispută
două meciuri la intervale de trei-patru zile, ceea ce nu se întâmplă cu
naţiunile majore - grupele la Cupa Mondială de rugby au câte cinci
echipe fiecare, iar din acest motiv alcăturirea calendarului ridică
mereu discuţii. Eliota Fuimaono-Sapolu nu s-a mulţumit doar să critice
public această situaţie, aşa cum au mai făcut-o şi alţii, ci a postat pe
contul pe care îl are în reţeaua de socializare Twitter un mesaj în
care aduce injurii IRB-ului: "Este evident că IRB este injustă. Galezii
au avut şapte zile de repaus, noi numai trei. Este un tratament
inechitabil, ca în sclavagism, ca Holocaustul, ca apartheidul!", a scris Eliota Fuimaono-Sapolu.
Samoanul riscă să nu mai joace niciun meci la această Cupă Mondială dacă va fi găsit vinovat de încălcarea codului de bună conduită al competiţiei.