„Stejarii” au ajuns la Lisabona şi au exersat declanşarea atacurilor după repunerile din margine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa de rugby a României a ajuns cu bine, astăzi, la Lisabona, oraşul unde va susţine sâmbătă, de la ora locală 15.00 (17.00 la Bucureşti / în direct la TVR2), meciul cu Portugalia, decisiv pentru clasarea pe locul 3 în Cupa Europeană a Naţiunilor. Şi asigurarea prezenţei în recalificările pentru Cupa Mondială de anul viitor.

Călătoria „stejarilor” a decurs în bune condiţii, pe ruta Bucureşti – Munchen – Lisabona. Pe aeroportul german rugbyştii au putut admira un bob expus de edilii locali, oraşul bavarez candidând pentru organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă 2018. La sosirea în capitala Portugaliei jucătorii au renunţat la o parte din haine, temperatura oscilând aici între 13 şi 20 de grade Celsius.

Cu toate că s-a resimţit oboseala drumului care a durat, cu tot cu escală opt ore, întreg lotul, mai puţin Iulian Dumitraş, care acuză o răceală, a efectuat un antrenament uşor pe un stadion de rugby aflat în zona nouă a Lisabonei.

Pentru mâine jucătorii au programat o altă sesiune de pregătire, dimineaţa (ora 10.30, locală), prefaţată de o analiză video. De altfel, în avion antrenorul Serge Lairle a urmărit înregistrarea video a meciului România – Portugalia 21-22, de anul trecut, făcând o selecţie a erorilor comise de rugbyştii români. Mâine după-amiază va fi liberă, iar vineri va avea loc antrenamentul căpitanului, pe Stadio Universitario, cel care va găzdui partida.
În ceea ce priveşte antrenamentul de azi s-a insistat pe repetarea unor acţiuni de atac declanşate după repunerile din margine, cu fixări urmate de schimburi rapide de balon şi încrucişări.

Format din Robert Antonin, Serge Lairle, Olivier Nier şi Romeo Gontineac, staff-ul tehnic al echipei României a cerut jucătorilor să nu răspundă la stilul de joc obstrucţionist al portghezilor, existând temerea că acesta nu va fi penalizat întotdeauna de către arbitru.

Altfel, există o presiune asupra jucătorilor, aceştia fiind conştienţi că orice eroare poate zădărnicii efortul lor de a rămâne în cursa pentru calificarea la Cupa Mondială din 2011.

România are nevoie de victorie la o diferenţă de cel puţin două puncte în faţa Portugaliei, aceasta asigurând clasare pe locul 3 în CEN şi participarea la recalificări.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite