Franţa a realizat Marele Şlem

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Francezii au sărbătorit succesul pe gazon
Francezii au sărbătorit succesul pe gazon

Echipa Franţei a suferit pentru a câştiga (12-10), la Paris, ceea ce englezii denumesc „The Crunch“ (Ciocnirea). Scăpaţi în câştigători ai Turneului celor 6 Naţiuni înaintea partidei cu Anglia – Scoţia reuşise să câştige cu 23-20 la Dublin, în faţa Irlandei! -, „cocoşii“ au condus cu 12-7 la pauză, după care au cedat a doua repriză la limită (0-3). 

Prin această victorie, Franţa a realizat Marele Şlem, al nouălea din istoria acestei echipe (1968, 1977, 1981, 1987, 1997, 1998, 2002, 2004 şi 2010). 

„Nu ştiu ce s-a întâmplat. Poate că a fost teama de victorie, însă starea de spirit a fost remarcabilă. Jucătorii au demonstrat mult curaj în faţa unei formaţii engleze care a condus meciul", a recunoscut la final antrenorul Franţei, Marc Lievremont.

Tot sâmbătă, dar la Cardiff, Ţara Galilor a depăşit (33-10) Italia, acest rezultat plasând selecţionata „penelor de struţ" pe locul 4 în clasamentul final.

Peninsularii, în schimb, au terminat pe ultima poziţie, ei fiind depăşiţi de scoţieni. Aceştia din urmă au reuşit şi în acest an să se amestece în lupta pentru titlu, egalul cu Anglia şi victoria din Irlanda permiţând Franţei să triumfe din nou în Six
Nations.

Rezultate - ultima etapă

Irlanda - Scoţia 20-23
Ţara Galilor - Italia 33-10
Franţa - Anglia 12-10

Clasament final

1.  FRANŢA      5     5     0      0     135-69     10p
2.  Irlanda     5     3     0     2     106-95     6p
3 .  Anglia     5     2     1     2     88-76     5p
4 .  Ţara Galilor     5     2     0     3     113-117     4p
5 .  Scoţia     5     1     1     3     83-100     3p
6 .  Italia     5     1     0     4     69-137     2p




Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite