Cătălin Fercu a refuzat Mondialul de frica avionului!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Surpriză neplăcută, ieri, înaintea plecării „stejarilor" în Noua Zeelandă, la Cupa Mondială (9 septembrie - 23 octombrie). Socotit a fi cel mai valoros jucător de treisferturi din România, la acest moment, Cătălin Fercu a anunţat că nu urcă în avion!

 „Am avut mereu probleme. Nu m-am simţit bine niciodată. În ultimul timp, starea aceasta a devenit insuportabilă. Şi acum, când am venit din Franţa, şi am trecut prin acea zonă de turbulenţe", ne-a declarat jucătorul legitimat la RCM Timişoara. Ciudat este că Fercu a zburat anul trecut la Montevideo, pentru „barajul" cu Uruguay.  Cum lotul a fost anunţat deja la International Rugby Board (IRB), iar viza de Australia (românii fac escală la Sydney se ia de la Belgrad), conducătorii FRR au încercat să găsească o soluţie.

Suspendare pe doi ani?

Fercu a vorbit despre posibilitatea de a lua somnifere (injectabil), însă această variantă nu era posibilă - nu putea fi cărat în braţe, de colegi, prin aeroporturile ce vor fi tranzitate (Dubai, Bangkok, Sydney). În cele din urmă s-a luat act de decizia jucătorului, care riscă să fie suspendat pentru doi ani - el mai spusese, în iunie, că nu merge la Cupa Mondială, însă nimeni nu l-a luat în serios. În locul lui Fercu a fost convocat Adrian Apostol (Farul). „Stejarii" vor ajunge în Noua Zeelandă mâine, călătoria durând aproximativ 37 de ore. La Cupa Mondială, România va juca împotriva Scoţiei, Argentinei, Angliei şi Georgiei. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite