Un rezultat uns, lin şi lunecat

Ce înseamnă o secundă în viaţă - apropo de finalele de la înot de sâmbătă dimineaţă, la Olimpiadă, ca întrecere supremă - atunci când ne-omul, supra-omul de Phelps a luat a

Ce înseamnă o secundă în viaţă - apropo de finalele de la înot de sâmbătă dimineaţă, la Olimpiadă, ca întrecere supremă - atunci când ne-omul, supra-omul de Phelps a luat a şaptea medalie a lui din farfuria unui muritor care era sârb!?

Ce înseamnă o secundă în viaţă - apropo de finalele de la înot de sâmbătă dimineaţă, la Olimpiadă, ca întrecere supremă - atunci când ne-omul, supra-omul de Phelps a luat a şaptea medalie a lui din farfuria unui muritor care era sârb!? Avantajul zeilor!

Da, i-a luat-o cu o secundă mai devreme. Şi iată că apoi a venit rândul Cameliei Alina Potec să păţească aproape acelaşi lucru. Poate şi mai rău decât sârbul, nu decât ne-omul!

Adică, trage draga de ea mai bine de trei sferturi din cursă la medalia de argint, vine italianca Allessia Filippi după ea, îi rămâne şansa de a lua bronzul, ca să apară - gata, sunt nervos, nu mai vreau precizie! - în ultima clipă, daneza să-i ia din farfurioară prăjiturica de bronz, pentru 8, o p t !, sutimi de secundă, doamnelor şi domnilor!

Cred că daneza nu şi-a tăiat unghiile… Şi, iaca aşa ajunse Cami fără medalie, mai rău decât sârbul!, pe locul patru, la 800 m, după ce la proba de 200 - ţinută pe data de 13, a avut ghinion şi a terminat pe locul 5. Patru ani de muncă inutilă, deh, poate cvasiinutilă. Eu aş desfiinţa olimpiadele astea, sunt prea nedrepte cu unii sportivi. Sau le-aş programa în fiecare zi…

Căci, altfel, poţi să o iei razna într-o secundă, pentru o secundă, de la o secundă! Dar, când e vorba despre 8 sutimi!, ce ne prescrii, doctore? Opt sutimi, ian, acolo, o clipită de poet, de amorez; de călător cu metroul când i se-nchid uşile-n nas; de navetist care pierde cursa. Nici măcar nu este, acest nenorocit de interval, cât ai zice românescul "peşte", la care îţi trebuie vreo cincizeci de sutimi.

Dar, în limbaj normal, "secunda" Cameliei Potec e doar de cât ai zice "pe". Îngrozitor! Căci asta nu e ca la scrimă, unde victoria se adună după un noian de secunde. Una e secunda aia decisivă şi alta e secunda în care adversara - fac aluzie chiar la Ana Maria Brânză - te punctează într-o clipiţică, dar are 4-5 tuşe în avans.

Poate că tocmai acest nenorocit de handicap a umbrit argintul Anei Maria.

Care în penuria de medalii actuale - în care ne bucurăm ca nişte copii că avem bronzul la gimnastică -fete, pe echipe - argintul are o strălucire aparte.

Nu ştiu de ce această medalie i-a bucurat parcă mai puţin pe români. Să fie autorăsfăţul tatălui domnişoarei Brânză, care a refuzat să mai vorbească la tv, supărat că fiica lui a luat NUMAI argint?! De-ar fi adevărat, ar fi păcat! Mai ales că finala a fost pierdută fără drept de apel, trebuie s-o recunoaştem cu obidă, dar sportiv.

Dar ca să avem o zi frumoasă, deci răcoroasă, luminată de cinci cercuri, pe 16 ale lunii, noi, românii, a trebuit să urmărim cursa de canotaj 2.000 m, dublu rame, unde Georgeta Andrunache şi Viorica Susanu au luat aurul, fără măcar ca noi să avem vreo palpitaţie, vreun puseu, vreo emoţie. A fost ca-n vremurile bune - şi ale canotajului românesc! -, când puneam cu inconştienţă unt gros pe pâine, fără să ştim că are colesterol: uns, lin şi lunecat!

Să ne mai dea Domnul astfel de zile, că de clipe decisive, de minute hotărâtoare, sutimi fatale şi urâte ne-am acrit!

Cât despre rezultatele de la lupte, mi-am pus singur batista pe tastatură: ultimul aur l-a luat Vasile Puşcaşu. Acum 20 de ani pe vremea asta!