Când şi cum ne preţuim campionii?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jocurile Olimpice s-au încheiat. Nu pot să spun că a fost o ediţie în care sportivii noştri au cucerit foarte multe medalii, însă, cu siguranţă, acolo unde am avut cu adevărat valoare

Jocurile Olimpice s-au încheiat. Nu pot să spun că a fost o ediţie în care sportivii noştri au cucerit foarte multe medalii, însă, cu siguranţă, acolo unde am avut cu adevărat valoare ne-am impus. Sunt dezamăgită de faptul că, pentru a ajunge cunoscut, în România este nevoie să aduci o medalie, indiferent de culoare.

Alina Dumitru a avut în spate ani de muncă la judo. Însă nu a fost mediatizată aşa cum se cuvinte. A trebuit să aflăm despre ea multe lucruri doar pentru că s-a impus la categoria 48 de kilograme.

Sunt foarte fericită pentru succesul Alinei, însă nu-mi explic de ce presa din ţara noastră a uitat-o în unele momente. Echipajul feminin de două rame la canotaj a venit la aceste Jocuri Olimpic să-şi apere titlul cucerit acum patru ani, la Atena.

Georgeta Andrunache şi Viorica Susanu ne-au încântat în finală şi au învins de o manieră incredibilă. Până la acea cursă însă mass-media parcă le-a uitat. La fel s-a întâmplat şi cu atleta Constantina Diţă Tomescu. Chiar dacă trăieşte şi se antrenează de opt ani în Statele Unite, ea reprezintă România. Aşa că trebuie să învăţăm să ne preţuim campionii.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite