28 de sportivi români merg la Olimpiadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La hotelul din cadrul Complexului Olimpic ''Sydney 2000'', de la Izvorani, a avut loc azi prezentarea delegaţiei României pentru a XXI-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă.

Delegaţia României pentru Olimpiada de iarnă de la Vancouver, care va ave aloc între 12 şi 28 februarie, cuprinde 28 de sportivi, 15 antrenori şi 5 oficiali, cu 3 sportivi în plus faţă de ediţia precedentă de la Torino. Şeful de misiune este Alexandru Epuran.

Octavian Morariu a spus că România participă cu o delegaţie medie, la 8 discipline, bob, biatlon, sanie, skeleton, schi alpin, schi fond, short track şi patinaj artistic.

''Vom continua să susţinem federaţiile de iarnă, poate chiar mai mult, pentru că România are potenţial uman şi logistic în acest discipline'' a declarat Morariu.

Mariana Bitang a transmis din partea preşedintelui ţării, Traian Băsescu, un mesaj în care a urat succes sportivilor la Olimpiada de la Vancouver.

La ediţia din 2006 de la Torino, unde am fost reprezentaţi de 25 sportivi, cele mai bune performanţe au fost obţinute de Gheorghe Chiper (patinaj artistic) - locul 14; ştafeta feminină de 4x6 km biatlon (Dana Plotogea, Eva Tofalvi, Mihaela Purdea, Alexandra Rusu) - locul 14 şi de sanie dublu masculin (Radu Teodoru, Marian Lăzărescu) - locul 15.

Cea mai bună comportare a sportivilor români la JO de iarnă s-a consemnat în 1968, la Grenoble, când echipajul de bob dublu a cucerit bronzul, singura medalie din palmaresul României la olimpiadele albe. Cu 7 puncte şi medalia de bronz, cucerită de Ion Panţuru şi Nicolae Neagoe, România se clasa pe locul 15 în clasamentul pe medalii şi pe locul 16 în clasamentul pe puncte.

Alexandru Epuran, şeful delegaţiei române, şi Puiu Gaspar se află deja în Canada, pentru a prelua camerele unde vor fi cazaţi sportivii români. Sportivii, antrenorii şi ceilalţi oficiali vor pleca vineri 5 februarie la Vancouver.

Delegaţia României pentru JO 2010 de la Vancouver:

Sportivi:

1. Reka Ferencz - biatlon

2. Mihaela Sabina Purdea - biatlon

3. Dana Elena Plotogea - biatlon

4. Eva Tofalvi - biatlon

5. Alexandra Raluca Stoian - biatlon

6. Edit Miklos - schi alpin

7. Ioan Gabriel Nan - schi alpin

8. Dragoş Staicu - schi alpin

9. Monika Gyorgy - schi fond

10. Petrică Hogiu - schi fond

11. Paul Constantin Pepene - schi fond

12. Ioan Dănuţ Dovalciuc - bob

13. Florin Crăciun - bob

14. Nicolae Istrate - bob

15. Ionuţ Andrei - bob

16. Alina Savin - bob

17. Carmen Radenovic - bob

18. Andrei Anghel - sanie

19. Cosmin Chetroiu - sanie

20. Paul Ifrim - sanie

21. Raluca Strămăturaru - sanie

22. Violeta Strămăturaru - sanie

23. Mihaela Chiraş - sanie

24. Valentin Creţu - sanie

25. Ionuţ Ţăran - sanie

26. Zoltan Kelemen - patinaj artistic

27. Maria Mazilu - skeleton

28. Katalin Kristo - short-track


Antrenori

1. Florin Cristea - schi alpin

2. Puiu Gaspar - schi alpin

3. Constantin Borca - schi fond

4. Ioan Lungociu - schi fond

5. Simon Marton - biatlon feminin

6. Gheorghe Stoian - biatlon feminin

7. Karl Heinz Erich Wolf - biatlon

8. Iulian Păcioianu - bob masculin

9. Adrian Duminicel - bob feminin

10. Marius Ene - skeleton

11. Lucian Cotfas - sanie feminin

12. Victor Ifrim - sanie masculin

13. Ion Duminicel - bob-sanie

14. Cornel Gheorghe - Patinaj artistic

15. Zoltan Kristo - short-track


Oficiali

1. Alexandru Epuran - şef misiune

2. Florin Mişca - adjunct şef misiune

3. Geta Voicu - oficial

4. Octavian Morariu - preşedinte COSR

5. Ioan Dobrescu - secretar general COSR

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite