Nicolae Forminte şi-a reluat activitatea la lotul naţional de senioare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicolae Forminte, fostul antrenor coordonator al lotului feminin de gimnastică, a acceptat să facă parte din noul staff tehnic coordonat de Octavian Bellu, Mariana Bitang şi Anca Grigoraş, pentru ca în săptămânile următoare să îşi afle noile sarcini.

Nicolae Forminte, care iniţial a declinat colaborarea cu noul colectiv coordonator, a avut marţi o întâlnire cu Octavian Bellu, Mariana Bitang şi oficiali ai federaţiei, în care s-a stabilit modul de colaborare.

''A fost o şedinţă operativă de lucru pe plan intern pentru stabilirea sarcinilor. Domnul Forminte şi-a reluat locul în pregătire şi merge mai departe. El este de sâmbătă în cantonamentul lotului. Am avut o discuţie de principiu, urmând ca întreg colectivul tehnic, după o săptămână sau două de acomodare, să-şi împartă sarcinile pe aparate, de pregătire fizică, chestiuni de bucătărie internă. Avem obiective importante la Mondiale, la JO, încercăm să ne adunăm ca să le îndeplinim'', a declarat Mircea Apolzan, secretar general al FRG, pentru Agerpres.

Adrian Stoica, preşedintele FRG: ''Domnul Forminte a avut câteva zile de concediu, acum a revenit şi rămâne de văzut în continuare cum merg lucrurile, nu e nimic spectaculos. Va avea sarcini ca fiecare om din colectivul tehnic. Din punctul meu de vedere, toţi specialiştii în gimnastică au ce face în această ramură de sport. Problema este să aibă dorinţa de colaborare şi să vină cu sufletul deschis. Dacă nu, atunci lucrurile cu siguranţă nu vor merge''.

Lotul feminin de gimnastică se pregăteşte deocamdată la Izvorani, urmând ca pe parcursul pregătirii să se ajungă la cea mai bună soluţie şi pentru fete, care din toamnă vor fi nevoite să revină la Deva, odată cu începerea şcolii. ''Încercăm să ne aranjăm de aşa măsură, încât să mulţumim pe toată lumea, colectivul tehnic, colectivul de sportive. Încercăm să găsim o soluţie de compromis. Din toamnă, fetele trebuie să-şi reia şcoala la Deva şi trebuie să vedem cum vom regla lucrurile, ca să nu sufere cu pregătirea şcolară'', a adăugat Apolzan.

Prima competiţie la care va apărea echipa României, cu noul staff tehnic, va avea loc între 12 şi 16 august la Ipswich (Anglia), cu prilejul unui bilateral cu Marea Britanie la nivel de senioare.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite