F1: Red Bull scapă de investigaţiile FIA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Internaţională de Automobilism nu va investiga monoposturile echipei Red Bull, asupra cărora au fost lansate o serie de acuzaţii privind un sistem ilegal de reglare a gardei la sol.

Directorii echipelor McLaren şi Mercedes au acuzat Red Bull pentru folosirea acestui sistem, şi au solicitat verbal FIA să verifice situaţia. Primele declaraţii au fost făcute publice după calificările pentru Marele Premiu al Australiei, atunci când cele două monoposturi Red Bull au ocupar primele două poziţii pe grila de start şi au continuat la Sepang, înainte de Marele Premiu al Malaysiei.

„Nu îmi aduc aminte exact articolul dar nu ai voie să faci modificări la suspensii între calificări şi cursă", a spus Ross Brawn, directorul de la Mercedes GP.

Cotidianul german Auto Motor und Sport a citat joi un oficial al forului automobilistic mondial care a declarat că „nu are loc nicio investigaţie". De asemenea se mai precizează că o asemenea procedură asupra echipei Red Bull va interveni doar în cazul înaintării unui protest oficial.

Christian Horner, directorul Red Bull, a declarat chiar că o investigaţie ar fi binevenită, pentru a clarifica lucrurile pentru toată lumea.

Sistemul în cauză ar permite monopostului să aibă aceeaşi gardă la sol indiferent de cantitatea de benzină din rezervor. Astfel în cazul calificărilor, atunci când se rulează cu mai puţină benzină, monopostul ar fi rămâne în continuare „lipit" de sol, obţinând performanţe mai bune.

Se pare că cei de la Red Bull au interpretat regulamentul în favoarea lor, la fel cum a fost cazul în disputa legată de „difuzorul" spate al celor de la Brawn în sezonul trecut. Regulamentul interzice orice „dispozitiv" care afectează suspensiile atunci când „maşina este în mişcare". Tot în regulament se precizează că „gaze comprimate" pot fi „extrase sau adăugate" în monopost. De aceste prevederi a profitat Red Bull, care se pare că adaugă gaz comprimat într-un dispozitiv pentru a face maşina mai grea în calificări şi apoi îl extrage, pentru a compensa cantitatea mare de benzină de la începutul cursei.

Potrivit cotidianului spaniol As, alte echipe de top deja lucrează la un sistem asemănător, Ferrari şi McLaren fiind cele două exemple oferite.

Inovaţia celor de la Red Bull nu este singura care a dat naştere la discuţii. Un alt exemplu este „supapa" aerodinamică a celor de la McLaren, care permite circularea aerului prin interiorul cockpitului pentru o mai mare stabilitate în curbe şi care poate fi închisă chiar de către pilot pe liniile drepte, pentru a câştiga viteză. Sistemul a fost deja preluat de către cei de la Sauber.

Nici Ferrari nu a stat deoparte, scuderia realizând un sistem propriu de circulaţie a aerului în jante după ce FIA a interzis acele „capace" aerodinamice folosite în sezonul trecut.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite