Adevarul.ro

Raliul Sibiului, tot mai aproape de IRC

23 august 2011, 16:08 |  Autor: Adrian Popa | 

Cuvinte cheie: raliul sibiului, irc, rally, citroen,

Simone Campedelli a fost vedeta Raliului Sibiului în 2011

Simone Campedelli a fost vedeta Raliului Sibiului în 2011

 

Raliul Sibiului a fost inclus pe lista scurtă a etapelor care pot intra în calendarul oficial al International Rally Challenge (IRC), a doua competiţie ca prestigiu după Campionatul Mondial (WRC).

Sibiul a găzduit în 2010 o etapă-eveniment din IRC, iar la ediţia din acest an a fost monitorizat de către reprzentanţi ai organizatorilor competiţiei internaţionale. În urma raportului realizat de aceştia la finalul ediţiei din 2011, Raliul Sibiului se află pe lista scurtă a etapelor care au şansa de a fi incluse în calendarul oficial pentru 2012.

„Acum primul punct pe care trebuie să-l îndeplinim este să găsim bugetul necesar organizării unei astfel de etape. Propunerea noastră în ceea ce priveşte amplasarea parcului de service, a cartierului general şi a probelor speciale este conformă cu cerinţele unei etape din IRC. Acum urmează cel mai greu lucru pentru noi: să găsim bugetul pentru organizarea etapei. Autorităţile locale au fost tot timpul alături de noi şi sunt sigur că ne vor susţine şi în acest proiect", a declarat Sorin Itu, organizatorul Raliului Sibiului.

Indiferent dacă va intra sau nu în calendarul IRC, Raliul Sibiului 2012 va avea loc în luna iulie. „Organizatorii din IRC ne-au propus ca dată de desfăşurare prima jumătate a lunii iulie ceea ce este perfect pentru noi", a mai spus Itu. "Indiferent daca vom intra în calendar încă din sezonul viitor sau nu, Raliul Sibiului se va desfăşura anul viitor, ca de obicei, tot în luna iulie", a adăugat organizatorul competiţiei sibiene.



Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole