Mani Gyenes a "zburat" pe zăpadă, la Zărneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mani Gyenes Foto: Cătălin Stoia / Simcat
Mani Gyenes Foto: Cătălin Stoia / Simcat

Pilotul sătmărean a reuşit să câştige prima etapă a Campionatului Naţional de endurocros, la Zărneşti. Gyenes a fost mai rapid decât George Cabăl şi Ionuţ Cojanu.

Cu toate că vremea nu a fost proprice pentru endurocros, având în vedere că temperatura maximă a ajuns doar la 1 grad Celsius, peste 30 de sportivi s-au prezentat la Zărneşti pentru a concura în prima etapă din acest sezon. Pe un traseu în care s-a mers atât pe noroi cât şi pe zăpadă, Mani Gyenes a reuşit să se impună în faţa a doi din colegii de la Clubul Sportiv Vectra Zărneşti.

Alături de colegii de la Vectra Racing Team Marcel Butuza, Alex Gârbacea şi  Romeo Duicu, Mani Gyenes speră să poată participa la trei din cele şase etape ale sezonului 2010 din Campionatul Mondial de Rally-Raid. Prima din etapele înscrise în calendarul echipei pentru acest an este Raliul Tunisiei programat în perioada 1-7 mai.

Gyenes va fi prezent şi la Red Bull Romaniacs, cel mai dificil raliu hard enduro din lume, şi la Romanian Extreme Adventure, cea mai lungă săptămână de off-road extrem din Europa .

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite