Ionuţ Mistode, mai rapid decât Ionel Pascotă în Ungaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piloţii BGS Motorsport s-au întors din Ungaria, de la Campionatul European Alpe Adria, cu rezultate foarte bune. După sesiunea de calificări, cei trei sportivi au reuşit să urce câteva poziţii atât în clasamentul general, cât şi în cel al românilor.

Ionuţ Mistode a reuşit să-l devaseze pe Ionel Pascotă la clasa SuperBike, iar Petre Pop s-a clasat pe un onorant loc 2 între români. De asemenea, cei doi piloţi BGS Motorsport au obţinut rezultate foarte bune şi în clasamentul general,  ei punctând şi în Campionatul European.

Ştefan Popescu a reuşit un meritat loc 6 între români, poziţie ce îi aduce 10 puncte în Campionatul Naţional. Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile şi în urma accidentului destul de serios în care a fost implicat pilotul român Dan Mainescu, cursa clasei SuperSport a fost oprită dupa 6 tururi. Reluarea întrecerii s-a dat pentru restul de cinci tururi rămase de parcurs, timpii cumulaţi dând rezultatul final.
Spectacolul a fost asigurat de un număr foarte mare de concurenţi şi de numeroase căzături.

Sportivi consacraţi  din motociclismul viteză,  Andreas Meklau, Michal Filla, Roland Reschsau, Mike Wohner, au fost prezenţi pe grila de start a clasei SuperBike. În această cursă, pilotul BGS Motorsport Ionuţ Mistode a câştigat detaşat în faţa lui Ionel Pascotă, fost campion european Alpe Adria la clasa SuperSport.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite