Schumi: "Avem totul pentru a deveni campioni mondiali!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Revenit în circuitul Formulei 1, Michael Schumacher şi-a fixat obiectivele pentru acest an. Multiplul campion mondial consideră că Mercedes are toate atuurile pentru a câştiga titlul mondial.

Schumi este cunoscut ca un pilot riguros, care îşi calculează cu mari atenţie fiecare pas. Iar decizia sa de a reveni nu a fost luată în necunoştinţă de cauză. Germanul a declarat imediat după prezentarea de ieri că echipa Mercedes are toate atuurile pentru a câştiga titlul mondial. "Cu Ross Brawn, care a demonostrat sezonul trecut de ce este capabil, cu Mercedes şi cu mine această echipă nu poate avea alt obiectiv decât să termine pe primul loc", a declarat pilotul.

Germanul consideră, totuşi, că nu mai are nimic de dovedit. "Vreau doar să arăt că sunt capabil să pilotez la nivel înalt. Îmi place competiţia. Cei trei ani de pauză mi-au făcut bine, însă acum am simţit că trebuie să fac ceva deosebit. Este dificil totuşi să compar motivaţia pe care o aveam înainte cu cea de acum. Cred că este aceeaşi", a adăugat pilotul Mercedes.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite