Adevarul.ro

Argentina sprijină financiar echipa americană de Formula 1 USF1!

26 ianuarie 2010, 15:40 |  Autor: Marian Burlacu | 

Cuvinte cheie: motorsport, Formula 1, Jose Maria Lopez, USF1, susţinere, guvern, Argentina,

Jose Maria Lopez a testat monopostul Renault şi în 2006.

Jose Maria Lopez a testat monopostul Renault şi în 2006.

 

În situaţia economică actuală, când criza a afectat şi sportul, guvernul Argentinei a luat o decizie îndrăzneaţă. Prin vocea ministrului de interne din ţara sud-americană, s-a promis sprijin financiar pentru echipa americană de Formula 1 USF1!

Hotărârea are, totuşi, o logică, respectivul team anunţând că argentinianul Jose Maria "Pechito" Lopez va concura pentru el. Cu alte cuvinte, acesta a fost angajat şi pentru că are ceva valoare, dar şi fiindcă este susţinut de guvernul ţării sale.

"Preşedintele (n.r. Cristina Kirchner) a decis să-l sprijine pe Pechito în această aventură. Ajutorul va veni de la Automobil Clubul Argentinian, instituţie care are o existenţă de peste o sută de ani", a explicat şeful Internelor.

Lopez va primi douăsprezece milioane de dolari. În vârstă de 26 de ani, pilotul a participat la GP2, urcând de mai multe ori pe podium şi obţinând o victorie. În 2006 el a fost pilot de teste pentru Renault F1.

În Formula 1 se obişnuieşte ca anumite echipe, cu posibilităţi financiare mai mici, să angajeze piloţi care se bucură de sprijin financiar din partea unor firme. Practic în acest caz este vorba despre sponsori personali.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole