Adevarul.ro

Sistemul KERS ar putea fi reintrodus de anul viitor în Formula 1

4 mai 2010, 19:55 |  Autor: Marian Burlacu | 

Cuvinte cheie: motorsport, Formula 1, Jean Todt, KERS,

Jean Todt

Jean Todt

 

Preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA), Jean Todt a indicat că este favorabil reducerii costurilor şi modificării regulamentelor în ideea ca Formula 1 să progreseze. Fostul şef de la Ferrari a anunţat posibila reintroducere a sistemului KERS de anul viitor.

În privinţa ultimului subiect, Todt a declarat că trebuie luate măsuri prin care echipele să supravieţuiască. Potrivit lui, acesta sport trebuie să devină "ambasadorul noilor tehnologii". KERS este un sistem de recuperare a energiei cinetice, mai precis a acelei energii generate în timpul frânării. Piloţii de Formula 1 pot beneficia de aceasta, în anumite momente ale cursei, prin apăsarea unui buton. În acest fel monopostul capătă un surplus de energie timp de câteva secunde. Lansat anul trecut, acest sistem nu mai este utilizat în F1 în acest sezon.

Preşedintele FIA a anunţat că se urmăreşte schimbarea regulamentului în privinţa aerodinamici, fiind de urmărit diminuarea din 2013 a acesteia, ceea ce ar conduce la mărirea posibilităţii de a depăşi în timpul curselor. Această schimbare ar putea fi urmată de modificarea circuitele astfel încât acestea să ţină cont de parametrii noi ai maşinilor.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole