Din şomeri, campioni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

10 luni mai târziu a devenit brandul care deţine titlurile mondiale în Formula 1. Honda a declarat că nu regretă faptul că a cedat echipa de Formula 1 însă constructorul japonez a pierdut cel puţin 255 de milioane de dolari.

În luna decembrie a anului trecut, constructorul japonez Honda anunţa retragerea din Formula 1 din cauza crizei financiare. În ciuda faptului că Ross Brawn, managerul echipei, i-a avertizat la acea vreme că monoposturile dezvoltate în cei doi ani de la venirea sa, la începutul lui 2007, aveau şanse la titlu, japonezii au acţionat pragmatic.

Cei doi piloţi, Jenson Button şi Rubens Barrichello, împreună cu managerul echipei şi cu toţi ceilalţi membri rămâneau pe drumuri. Brawn, omul care a stat în spatele celor şapte titluri de campion mondial cucerite de Michael Schumacher, nu avea însă să renunţe la ideea de a-şi duce proiectul la bun sfârşit. A simţit că maşina pe care o construise putea câştiga un titlu mondial.

În timp ce toţi ceilalţi competitori testau de zor, în primele două luni ale anului 2009, Ross Brawn încă purta negocieri cu cei de la Honda, dar şi cu alţi potenţiali sponsori care să susţină echipa de-a lungul noului sezon.

Buget limitat, start fulminant

În cele din urmă, fără niciun alt suport, la începutul lunii martie inginerul englez anunţa naşterea unei noi echipe în Formula 1, care îi purta numele: Brawn GP. Primind un sprijin de la Honda pentru începutul sezonului, având acceptul Federaţiei Internaţionale de Automobilism de a nu mai plăti taxa de înscriere ca echipă nouă, şi obţinând acordul lui Jenson Button de a renunţa la cinci milioane de dolari din salariul său, Ross Brawn pleca la drum.

Noile motoare de la Mercedes, trecute prin mâinile maestrului, aveau să se dovedească mult mai productive decât vechile Honda chiar dacă întreg monopostul a trebuit să fie ajustat pentru a putea găzdui noua herghelie de cai putere. În criză de timp până la startul sezonului şi cu posibilităţi limitate de testare, Brawn a găsit o soluţie genială pentru ca monoposturile sale să fie rapide încă de la primele rulaje.

Găselniţa, o interpretare personală a modului în care trebuia realizat difuzorul spate al monopostului, avea să nască dispute aprinse în startul sezonului, dar s-a transformat într-una dintre cheile succesului final pentru Brawn GP. Startul de sezon avea să fie impresionant, cu Button obţinând cinci victorii din primele şapte curse, Barrichello secondându-l în trei dintre ele.

Final de vis în Brazilia

A doua parte a sezonului avea să devină o luptă pentru supravieţuire. Ascensiunea celor de la Red Bull Racing şi problemele din ce în ce mai mari pe care Jenson Button le avea în calificări, au dus la o luptă strânsă.

Însă în cele din urmă Ross Brawn şi echipa sa au rezistat, tranşând lupta chiar înainte de ultima cursă, cu un loc trei obţinut de Button în Brazilia pentru titlul mondial, în vreme ce titlul la constructori a venit normal parcă, ca urmare a constanţei de care a dat dovadă veteranul Rubens Barrichello.

Brawn şi ai lui au trecut peste toate momentele delicate din acest an pentru o victorie de vis. Concedierile pe care a fost nevoit să le facă printre angajaţii de la fabrica din Brackley, Anglia (aproape 300 de oameni), tensiunile din echipă în momentele în care Barrichello s-a simţit defavorizat de strategiile echipei, faptul că Button a fost nevoit să suporte o parte din cheltuieli pentru finalul sezonului, toate acestea au rămas în urmă şi au pălit după o victorie uriaşă. A fost una dintre cele mai frumoase poveşti din sportul mondial în acest an, o poveste care luminează Formula 1 după numeroasele scandaluri care au zguduit Marele Circ în 2009.

Iar cei de la Honda, chiar dacă au declarat că nu regretă decizia luată iarna trecută, cu siguranţă au stors cel puţin o lacrimă undeva în spatele birourilor. Doar şi pentru că, potrivit calculelor făcute de compania Margaux Matrix, au pierdut cel puţin 255 de milioane de dolari, valoarea expunerii brandului în acest an, dacă ar fi rămas în Formula 1. Agenţia britanică de analiză media a calculat că cele două monoposturi Brawn GP au beneficiat de 8,5 ore de acoperire TV în cursele din acest sezon, de peste trei ori mai mult decât japonezii au avut în 2008.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite