Massa: "Nu mai am nicio şansă la titlu!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Felipe Massa
Felipe Massa

Felipe Massa a început acest sezon foarte promiţator printr-un loc doi în cursa de debut din Bahrain, iar după Marele Premiu al Malaeziei ocupa prima poziţie în clasament, chiar dacă nu obţinuse nicio victorie.


În acest moment brazilianul ocupă în prezent locul şapte, la 78 de puncte în urma liderului Lewis Hamilton. În acest context, Massa a admis că şansele sale de a cuceri titlul mondial au scăzut framatic, însă susţine că va lupta în continuare pentru fiecare punct.

"Campionatul nu este încheiat după Silverstone, dar în mod evident situaţia mea este compromisă: ar trebui să câştig foarte multe curse în aceleaşi condiţii dificile pe care le-am avut în ultimele curse. Totuşi, nu trebuie să ne dăm bătuţi. Vom ţine în continuare capul sus şi vom continua să forţăm dezvoltarea monopostului, apoi vom vedea rezultatele care ne vor apărea în cale", a declarat Massa.

După eşecul de la Silverstone unde Massa a ocupat doar locul 15, brazilianul este foarte pesimist în ceea ce priveşte şansele Ferrari la titlu. "Nu ştiu ce să fac, dar trebuie să găsesc o metodă să scap de ghinionul care mă urmăreşte! În ultimele curse, totul mi s-a întâmplat mie. Cursa de duminică a fost compromisă rapid când m-am atins de Alonso şi am avut o pană care m-a coborât până în coada plutonului. Monopostul merge bine, dar asta nu înseamnă prea mult dacă nu putem obţine un rezultat bun", a mărturisit acesta.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite