F1: Echipa Lotus, sponsorizată de CNN

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monoposturile Lotus revin după 16 ani în F1
Monoposturile Lotus revin după 16 ani în F1

Revenită după 16 ani în Formula 1, echipa Lotus a încheiat un contract de sponsorizare cu cea mai importantă televiziune de ştiri din lume, CNN.

Monoposturile Lotus T127 vor purta astfel în sezonul 2010 logo-uri CNN, oficialii echipei anunţând că parteneriatul s-ar putea extinde şi pentru sezoanele următoare.

Constructorul britanic Lotus a participat pentru ultima oară în Formula 1 în 1994, însă este unul dintre cei mai titraţi din istoria competiţiei, cu 7 titluri la echipe şi 6 la piloţi. Printre numele de legendă care au pilotat pentru Lotus de-a lungul timpului s-au numărat Jim Clark, Graham Hill, Stirling Moss, Emerson Fittipaldi, Nigel Mansell, Ayrton Senna, Nelson Piquet sau Mika Häkkinen.

În sezonul 2010 constructorul Lotus este susţinut de guvernul din Malaiezia, şi îi are ca piloţi pe Jarno Trulli şi pe Haikki Kovalainen.

Formula 1 debutează în weekend-ul 12-14 martie în Bahrain, întregul sezon 2010 urmând să fie transmis în direct de către TVR.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite