Lewis Hamilton a câştigat Marele Premiu al Chinei
0Lewis Hamilton a câştigat Marele Premiu al Chinei după o cursă extraordinară presărată cu nenumărate dueluri fierbinţi. Sebastian Vettel a sosit pe locul al doilea în timp ce Mark Webber a reuşit un parcurs fenomenal şi a urcat de pe 18 pe grila de start tocmai pe treapta a treia a podiumului.
Strategia cu trei opriri a lui Lewis Hamilton a dat roade într-o cursă nebună încă de la start, atunci când Vettel a plecat foarte slab şi a fost depăşit în primii metri de către ambii piloţi McLaren. Uzura pneurilor a fost decisivă şi echipele au jonglat cu opririle la boxe, fapt ce a generat schimbări haotice la vârf.
Nu au lipsit nici depăşirile spectaculoase, duelurile la limită, majoritatea însă în limita regulamentului, cursa din China fiind una extrem de curată, cu un singur abandon şi o singură penalizare cu trecere pe la boxe, acordată lui di Resta.
Rosberg a deschis seria opririlor în plutonul fruntaş şi neamţul de la Mercedes a adoptat o tactică perfectă în debut, fapt ce l-a transformat într-un lider surprinzător al cursei pentru mai bine de 35 de tururi. Vettel a reuşit să treacă de Hamilton în prima parte a cursei dar a intrat imediat la boxe, odată cu Button, care se afla în faţa sa. A urmat un incident hilar, britanicul de la McLare, preocupat să-şi urmărească adversarul în oglindă chiar şi pe linia boxelor, a intrat din greşeală chiar la standul celor de la Red Bull, care îşi aşteptau la rândul lor pilotul. Momentul de uluială a fost repede depăşit, mecanii de la Red Bull i-au făcut semn lui Button să-i dea drumul de-acolo şi acesta a avansat la boxa echipei sale, cea imediat următoare.
În urma acestui incident Vettel a trecut în faţa adversarului său şi a ieşit pe circuit la cinci secunde în spatele liderului Rosberg. Cursa nu s-a potolit însă. Duelurile au fost nenumărate. Schumacher şi Alonso, Schumacher şi Webber, Rsoberg şi Alonso, Button şi Hamilton şi spre final Vettel - Hamilton.
Vettel, cu două opriri la boxe, a rămas lider cu 16 tururi înainte de final. Însă diferenţa de nici şase secunde în faţa lui Hamilton, aflat la acel moment pe locul al treilea, în spatele lui Massa şi având pneuri mai proaspete, avea să-l coste în cele din urmă pe campionul mondial. Hamilton l-a "înghiţit" repede pe Massa şi a declanşat atacul asupra lui Vettel cu şapte tururi înainte de final. În ciuda eforturilor supreme ale germanului, pilotul McLaren a trecut la conducere în turul 52 şi nu a mai privit înapoi.
Webber a reuşit o cursă incredibilă şi a urcat de pe 18 pe podium, realizând două depăşiri superbe în ultimele cinci tururi când i-a declasat pe Rosberg şi pe Button. Rosberg i-a luat din nou faţa lui Schumacher, septuplul campion mondial sosind pe opt, după o cursă bună în care a terminat la sub două secunde în spatele lui Alonso. Ritmul spaniolului de la Ferrari a fost departe de plutonul fruntaş, a termina la peste 30 de secunde de lider şi la peste 15 secunde de coechipierul său Felipe Massa.
Clasament piloţi:
1. Sebastian Vettel 68p
2. Lewis Hamilton 47p
3. Jenson Button 38p
4. Mark Webber 37p
5. Fernando Alonso 26p
6. Felipe Massa 24p
7. Vitali Petrov 17p
8. Nick Heidfeld 15p
9. Nico Rosberg 10p
10. Kamui Kobayashi 7p
11. Michael Schumacher 6p
12. Sebastien Buemi 4p
13. Paul Di Resta 2p
14. Adrian Sutil 2p
Clasament constructori:
1. Red Bull-Renault 105p
2. McLaren-Mercedes 85p
3. Ferrari 50p
4. Renault 32p
5. Mercedes 16p
6. Sauber-Ferrari 7p
7. Toro Rosso-Ferrari 4
8. Force India-Mercedes 4
Clasamentul cursei (rezultatele sunt provizorii)
1. Hamilton McLaren-Mercedes 1h36:58.226
2. Vettel Red Bull-Renault + 5.198
3. Webber Red Bull-Renault + 7.555
4. Button McLaren-Mercedes + 10.000
5. Rosberg Mercedes + 13.448
6. Massa Ferrari + 15.840
7. Alonso Ferrari + 30.622
8. Schumacher Mercedes + 31.206
9. Petrov Renault + 57.404
10. Kobayashi Sauber-Ferrari + 1:03.273
11. Di Resta Force India-Mercedes + 1:08.757
12. Heidfeld Renault + 1:12.739
13. Barrichello Williams-Cosworth + 1:30.189
14. Buemi Toro Rosso-Ferrari + 1:30.671
15. Sutil Force India-Mercedes + 1 tur
16. Kovalainen Lotus-Renault + 1 tur
17. Perez Sauber-Ferrari + 1 tur
18. Maldonado Williams-Cosworth + 1 tur
19. Trulli Lotus-Renault + 1 tur
20. D'Ambrosio Virgin-Cosworth + 2 tururi
21. Glock Virgin-Cosworth + 2 tururi
22. Karthikeyan HRT-Cosworth + 2 tururi
23. Liuzzi HRT-Cosworth + 2 tururi
Cel mai rapid tur: Webber, 1:38.993
Abandonuri: Alguersuari Toro Rosso-Ferrari turul 12
Vezi cum au decurs evenimentele în timpul cursei:
11.50: Obişnuita bătaie cu şampanie pune punct duelului din China. Vă mulţumesc că aţi rămas pe adevarul.ro şi pentru acest Mare Premiu. Vom reveni în scurt timp cu declaraţiile protagoniştilor şi cu ierarhiile actualizate în Campionatul Mondial. Urmează trei săptămâni de pauză în Formula 1, timp în care caravana vine în Europa, acolo unde campionatul se reia cu Marele Premiu al Turciei, la 8 mai. Până atunci, toate cele bune!
11.48: "God Save the Queen" răsună pe circuitul de la Shanghai iar Hamilton este recompensat cu trofeul câştigătorului.
11.45: Explozie de bucurie a lui Lewis Hamilton şi a echipei sale. Di Resta pe 11, urmat de Heidfeld, Barrichello, Buemi, Sutil, Kovalainen, Perez, Maldonado, Trulli, D'Ambrosio, Liuzzi şi Karthikeyan termină cursa. Alguersuari este singurul abandon, după ce i-a zburat roata la ieşirea de la boxe.
11.43: "Ai pilotat magnific" i se strigă de la boxe, prin radio lui Hamilton, care chiuie de bucurie în cockpit.
FINAL: HAMILTON VICTORIOS ÎN CHINA. Vettel a sosit pe doi, urmat de Webber, Button, Rosberg, Massa, Alonso, Schumacher, Petrov şi Kobayashi.
Ultimul tur: Hamilton se îndreaptă către o victorie colosală.
Turul 55: Button este avertizat de la boxe că Webber este pe urmele sale şi are pneuri mai proaspete. Hamilton a pus patru secunde între el şi Vettel şi se pare că a scăpat în câştigător. WEBBER TRECE DE BUTTON. SENZAŢIONAL. Se intră în ultimul tur!
Turul 54: Webber trece de Rosberg! Este acum pe urmele lui Jenson Button pentru locul trei.
Turul 53: Webber atacă locul patru ocupat de Rosberg. Ce cursă a reuşit australianul, plecat din coada plutonului.
Turul 52: Fabulosul duel continuă. Cine va avea nervii mai tari şi pneurile mai bune? Hamilton bagă KERS şi treceeeeee! Ce manevră. Vettel rămâne în plasă. Va mai avea puterea să forţeze?
Turul 51: Hamilton atacă! Vettel se apără, strânge interiorul. Pe linia dreaptă Hamilton e mai rapid. Vettel ar putea să-l lase să treacă pentru că cel care atacă poate folosi şi eleronul mobil din spate. CE FINAL DE CURSĂ!
Turul 49: Hamilton îl vede pe Vettel, diferenţa scade sub 1,5 secunde. Rosberg îl atacă pe Massa.
Turul 48: Diferenţa dintre Vettel şi Hamilton scade la 2,5 secunde. Lui Hamilton i se spune să-şi protejeze pneurile. Va fi un final incandescent de cursă în Marele Premiu al Chinei.
Turul 47: Vettel are un avans de 3,1 secunde faţă de Hamilton. Urmează Massa, Button, Rosberg, Webber, Alonso şi Schumacher.
Turul 45: Hamilton trece de Massa şi acum va începe vânătoarea lui Vettel. Germanul este în continuare pe pneurile hard şi dacă va schimba, va ieşi undeva pe locul şase. Dacă va încerca să reziste în frunte, atunci Hamilton este favorit pe ultimele tururi, aşa cum i s-a comunicat şi prin radio de la boxele echipei sale. Webber trece de Alonso pentru locul şase.
Turul 43: Webber a stabilit cel mai rapid tur şi se apropie de Schumacher.
Turul 42: Vettel are 3,9 secunde în faţa lui Massa iar brazilianul este la 1,7 secunde în faţa lui Hamilton.
Turul 42: Hamilton a trecut de Rosberg după ce Pastor Maldonado l-a forţat pe Rosberg să frâneze brusc. Aceşti piloţi întârziaţi fac greşeli incredibile.
Turul 41: Finalul de cursă se anunţă incadescent. Vettel şi Massa ar mai trebui să oprească o dată. Rosberg este anunţat că are combustibil la limită .
Turul 40: Vettel e lider acum în faţa lui Felipe Massa.
Turul 39: Rosberg iese pe trei înaintea lui Hamilton. Britancul atacă, are pneurile calde şi va forţa. Acest lucru va deteriora însă cauciucul
Turul 38: Button a ieşit pe cinci. Hamilton a trecut pe la boxe şi a ieşit în faţa lui Button. În spate, Webber a trecut de Schumacher pe interior, diferenţă clară de aerodinamică a maşinii. Rosberg are 15 secunde avans şi intră la boxe.
Turul 37: Alonso trece de Petrov şi urcă pe opt, dar este la şapte secunde de Webber, care îl atacă pe Schumacher. Pe linia dreaptă Webber se apropie de Schumi fără a folosi KERS, cu care are din nou probleme. Button trece pe la boxe şi încalţă monopostul cu hard şi se pare că nu va mai opri până la final, mai sunt 19 tururi.
Turul 35: Alonso este pe locul 9, în spatele lui Petrov. Duel extrem de periculos între Hamilton şi Button. Hamilton s-a aruncat pe interior şi a fost ferit în ultimul moment de către Button pentru a evita un acroşaj. Hamilton a profitat probabil de inteligenţa lui Button care s-a ferit în loc să-i închidă uşa în nas şi astfel să provoace un dublu abandon.
Turul 34: Rosberg, Button, Hamilton, Vettel, Massa, Schumacher este ordinea primilor şase
Turul 33: Schumacher trece de Petrov pe exterior pentru locul şase. Senzaţională manevra germanului. Alonso intrase la boxe în turul precedent, urmat acum de Massa. Ordinea este iarăşi dată peste cap.
Turul 31: Vettel trece pe harduri şi iese pe locul şase. Massa, Rosberg şi Button sunt în faţă, lui Hamilton i se comunică să protejeze pneurile.
Turul 30: Alonso mai pierde o poziţie în faţa lui Hamilton. Schumacher încearcă să revină în top 10 şi depăşeşte la foc automat în pluton. Vettel pierde secunde importante dar probabil că va renunţa la o oprire la boxe. Acum intră.
Turul 30: Rosberg reuşeşte o superbă manevră de depăşire asupra lui Alonso. Button trece şi el de Fernando Alonso.
Turul 28: Vettel rulează în faţă dar se pare că pneurile nu-l ajută să câştige diferenţa necesară pentru a rămâne în frunte. Este urmat de Massa şi Alonso, dar niciunul dintre ei nu a oprit pentru a doua oară. Pneurile s-au tocit mai repede decât anticipam, mai ales că a fost o cursă haotică şi vom avea parte din ce în ce mai clar de cel puţin trei opriri din partea protagoniştilor.
Turul 27: Button a trecut pe la boxe şi iese pe opt. Rosberg opreşte şi el şi Vettel devine liderul cursei. Alonso trece de Schumacher în acul de păr, senzaţional, pe interior, după ce Schumi rezistase pe linia dreaptă. Absolut superb, cei doi au fost la milimetri unul de celălalt.
Turul 25: Duel senzaţional între Schumacher şi Alonso. Germanul se apără senzaţional, spaniolul dansează pe toată lăţimea circuitului în spatele său dar nu găseşte breşa. În faţă Vettel se apropie la 3,2 secunde de Rosberg.
Turul 23: Rosberg este sfătuit de la boxe să frâneze mai domol, pentru a încerca să economisească pneurile. Se pare că Ross Brawn plănuise o strategie cu trei opriri pentru pilotul Mercedes însă încearcă să schimbe din mers lucrurile şi să meargă pe o variantă cu două opriri. Hamilton îl presează pe Massa în timp ce Alonso este peste tot în spatele lui Schumacher. Neamţul rezistă cu succes deocamdată.
Turul 21: Rosberg, Vettel, Button, Massa, Hamilton, Schumacher, Alonso, di Resta, Sutil, Kobayashi sunt primii 10 în acest moment. Webber a ajuns pe 11 şi îl atacă pe Kobayashi pentru a intra în top 10.
Turul 20: Alonso îl atacă pe Schumacher într-un duel de legendă în Formula 1, care ne trimite cu gândul la mijlocul anilor 2000.
Turul 19: Vettel trece de Petrov pentru locul doi, dar este la 5,5 secunde în spatele lui Rosberg care a profitat din plin de duelul dintre granzi şi a avut o tactică perfectă. La fel şi Michael Schumacher care este acum pe locul şase.
Turul 18: Haos total în ordinea cursei: Rosberg, Petrov, Vettel, Massa şi Schumacher este ordinea la vârf, Petrov singurul care nu a schimbat pneurile.
Turul 16: Hamilton rămâne în continuare pe pistă. A fost depăşit de Massa, dar brazilianul intră la boxe. Hamilton rămâne să se dueleze cu Alonso dar va intra cât de curând. Alonso conduce cursa dar încă nu a intrat la boxe. Hamilton depăşit şi de Perez care face o cursă maginifică.
Turul 14: Vettel atacă! Are interiorul şi trece!!!! Superbă depăşire... dar Vettel alege să intre la boxe după această depăşire. OOOOO ce greşeală Button la boxe. A intrat la cei de la Red Bull! Incredibil. a trecut apoi la McLaren, care au boxa imediat următoare, dar a pierdut timp. Vettel trece în faţa lui Button.
Turul 13: Perez face o cursă spectaculoasă şi trece de Buemi pentru locul 12. Button pierde teren. Urmează probabil intrările la boxe. Primii trei sunt întinşi pe o singură secundă. Vettel a recuperat şi îl presează pe Hamilton.
Turul 12: Rosberg îi ţine în loc pe cei de la Ferrari, trenul de trei rulând acum mult în spatele liderilor cursei. Webber a ieşit de la boxe undeva în coada plutonului. A fost un schimb de pneuri curios, după ce Webber plecase pe hard. Se pare că va face trei opriri.
Turul 11: Steaguri galbene după ce Alguersuari a pierdut pneul dreapta spate. Spaniolul totcmai ieşise de la boxe. Pneul a zburat către marginea traseului. Schumacher trece pe la boxe, la fel ca şi Webber.
Turul 9: Duel roată la roată între Buemi şi Alguersuari, piloţii Toro Rosso. Buemi încearcă să treacă dar spaniolul ţine bine de poziţie. În spate Barrichello este depăşit şi de Perez, cursă dezastruoasă pentru veteranul brazilian. Perez vine ca o furtună, îl prinde pe Webber cu uşa deschisă şi trece pe 15!!!
Turul 8: Hamilton stabileşte recordul pe un tur de pistă cu 1m43,928sec şi pare a avea cel mai bun ritm în plutonul fruntaş deşi Button conduce în continuare. Să nu uităm că are şi cele mai proaspete pneuri dintre cei trei şi poate amâna mai mult prima oprire la boxe.
Turul 6: Di Resta raportează prin radio o problemă în partea din spate a monopostului său Force India. Vettel primeşte încurajări prin radio: "Ritmul este bun".
Turul 5: Webber mai câştigă un loc şi îl depăşeşte pe Barrichello pentru locul 15. Button, Hamilton, Vettel, Rosberg, Massa, Alonso, di Resta, Sutil, Schumacher şi Kobayashi sunt piloţii în puncte în acest moment.
Turul 3: Hamilton este presat de Vettel. Reluarea startului nu indică niciun incident la start, toate cele 24 de monoposturi au trecut de primele tururi. Tot pe reluare se vede cum Vettel a folosit KERS la start însă foarte târziu şi deloc agresiv, indicaţiile grafice arată că a uzitat doar jumătate din energia furnizată de acest sistem.
Turul 1: Vettel a plecat foarte prost în cursă, se pare că nu a putut folosi sistemul KERS. Un start extraordinar a avut Michael Schumacher care a câştigat nu mai puţin de patru locuri în primele viraje. Button a plecat ca din puşcă şi are 1,3 secunde faţă de Hamilton. Webber începe să urce şi este pe 16.
Turul 1: Hamilton şi Button au plecat ca din puşcă şi l-au depăşit pe Vettel la start. Button e lider, urmat de Hamilton, Vettel şi Rosberg care este atacat furibund de monoposturile Ferrari
START ÎN CURSĂ
09.59: S-a plecat în turul de încălzire. Monopostul lui Hamilton a plecat şi se pare că britanicul va avea parte de un start normal.
09.57: Două opriri la boxe sunt prevăzute, în general, pentru această cursă, temperatura optimă şi suprafaţa diferită a pistei ducând la o uzură mai lentă a pneurilor.
09.55: Hamilton a reuşit, împins însă, să ajungă pe grila de start la limita timpului regulamentar. Mecanicii sunt în continuare în jurul maşinii. Potrivit ultimelor informaţii furnizate de către echipa britanică pentru BBC, filtrul de aer a fost inundat de combustibil, iar motorul nu a putut fi pornit.
09.50: Mari probleme pentru Lewis Hamilton înainte de start. Potrivit celor de la BBC monopostul britanicului a suferit o scurgere de combustibil iar mecanicii încearcă să remedieze problema. Hamilton ar putea pleca de pe linia boxelor.
09.40: Cerul este parţial noros deasupra circuitului de la Shanghai, cu temperaturi în aer în jurul valorii de 20 de grade Celsius. Se pare că, pentru prima oară din 2008, va fi un Mare Premiu al Chinei uscat, prognozele indicând slabe spre foarte slabe şanse de ploaie.
09.35: Iată câteva declaraţii înaintea Marelui Premiu de astăzi:
Vettel: "Încerc să îmi reamintesc mie dar şi echipei mele că de fiecare dată când ieşim pe circuit va fi greu. De fiecare dată o luăm de la zero. Suntem cât se poate de mulţumiţi de maşină şi avem motive să ne simţim bine. Dar acest lucru poate fi şi o ameninţare, dacă ajungem să ne simţim prea bine"
Hamilton: "Am vrut să mă asigur că voi avea pneuri proaspete la începutul cursei, astfel că am protejat setul de pneuri soft în Q3 mai ales în momentul în care am văzut timpul lui Vettel şi mi-am dat seama că concurez pentru locul doi în calificări"
Button: "Este cel mai bun loc pentru mine în acest an. De unde eram vineri, nemulţumiţi de echilibrul maşinii, trebuie să fim fericiţi cu ceea ce am reuşit în calificări. Echipa a făcut o treabă extraordinară cu maşina în ultimele două zile"
09.25: Circuitul de la Shanghai a fost dat în folosinţă în 2004, la acea vreme fiind considerat cel mai scump circuit construit vreodată (240 de milioane de dolari). A fost conceput de gurul Hermann Tilke, are forma unui simbol chinezesc şi a fost construit în doar 18 luni. Se află la 30 de kilometri distanţă de Shanghai şi poate găzdui 200.000 de spectatori.
09.15: Bună dimineaţa şi bine v-am găsit la Marele Premiul al Chinei, a treia etapă din Campionatul Mondial de Formula 1. Piloţii vor trebui să parcurgă astăzi 56 de tururi de-a lungul unui circuit cu 16 viraje pe tur, care măsoară 5,451 de kilometri. Puteţi vedea mai jos care sunt premisele de la care se pleacă în acest Mare Premiu şi vă aştept să urmărim împreună desfăşurarea cursei de astăzi.
Niciun pilot nu a câştigat de două ori în China
Şase dintre ultimii şapte câştigători ai Marelui Premiu al Chinei, cu excepţia lui Kimi Raikkonen, se vor aflat la start. Însă niciodată în istoria de şapte ani ai cursei un pilot nu a câştigat aici de două ori. Mai mult, anul trecut, cursa de la Shanghai a fost una dintre cele doar două care a fost câştigată de un pilot plasat în afara primei linii de la start, din 2010.
Astfel, cel puţin statistic, MP al Chinei se anunţă unul disputat. Pe pistă însă omul din ce în ce mai greu de prins este în continuare Sebastian Vettel. Neamţul a făcut ravagii nu numai în calificări, dar şi în sesiunile de antrenament, lucru mai puţin obişnuit, având în vedere că atunci fiecare echipă testează diverse setări ale maşinilor.
Vettel a câştigat patru curse consecutive, dacă le cuprindem şi pe cele din sezonul trecut şi cinci dintre ultimele şase. Fără niciun obstacol în faţă, până la prima ploaie sau safety car, pilotul de la Red Bull este marele favorit.
Vezi ce a fost în calificări:
Parcursul aproape perfect a celor de la Red Bull a continuat şi în calificările de la Shanghai, după ce austriecii şi-au trecut în cont al treilea pole consecutiv în acest an. Un mare pas înapoi însă a fost clasarea lui Mark Webber, care nu va mai fi în apropierea lui Vettel pentru a-i ţine spatele în cursă. Australianul nu a trecut nici măcar de Q1, echipa lăsându-l pe pneuri hard pe finalul sesiunii, în locul celor soft, care i-ar fi oferit aderenţa necesară obţinerii unui timp bun. În plus australianul a avut probleme şi cu sistemul KERS.
Singurii care se ţin aproape de Red Bull sunt cei de la McLaren, dacă cele 0,7 secunde pe care Vettel le-a aşezat deja în el şi Jenson Button, vecinul din prima linie de la Shanghai, pot fi numite „aproape".
Dacă Button a dat totul pentru un pole, Hamilton a abordat Q3 prudent, doar atât cât să fie în primele poziţii. Rezultatul: nişte pneuri mult mai puţin uzate, care îşi vor arăta probabil calităţile în debutul cursei (Potrivit regulamentului setul de pneuri utilizat în ultima sesiune de calificări va fi folosit şi la start).
Rosberg este „intrusul" printre granzi, cocoţat pe locul patru între McLaren şi cele două Ferarri, care vor pleca unul de lângă celălalt din linia a treia. Schumacher a rămas din nou „de căruţă", va pleca tocmai de pe locul 14, după ce a reclamat o problemă la aripa mobilă spate dar a şi făcut o greşeală capitală în acul de păr.
Calificările au fost date peste cap de accidentul lui Vitaly Petrov, care s-a răsucit în virajul şase şi a cauzat întreruperea sesiunii a doua cu câteva minute rămase până la finalul acesteia.
HRT a reuşit să între în baremul de 107 la sută din cel mai bun timp, astfel că pentru prima oară în acest sezon vom avea o grilă completă, cu 24 de monoposturi.
Iată grila de start:
Linia 1: Vettel / Button
L2: Hamilton / Rosberg
L3: Alonso / Massa
L4: Alguersuari / Di Resta
L5: Buemi / Petrov
L6: Sutil / Perez
L7: Kobayashi / Schumacher
L8: Barrichello / Heidfeld
L9: Maldonado / Webber
L10: Kovalainen / Trulli
L11: D'Ambrosio / Glock
L12: Liuzzi / Karthikeyan