Red Bull reuşeşte dubla în Malaysia, Vettel victorios!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mark Webber
Mark Webber

După două curse în care s-a aflat de fiecare dată la conducere, Sebastian Vettel a câştigat prima sa cursă din sezonul 2010 al Formulei 1. Germanul a încheiat victorios în Malaysia, avându-l alături pe podium pe coechipierul său Mark Webber, în timp ce Nico Rosberg a încheiat pe poziţia a treia.

Cursa a fost ferită de ploaie, după o sesiune dramatică de calificări, şi totul s-a decis în primul viraj. Sebastian Vettel a plecat senzaţional de pe poziţia a treia pe grilă şi a reuşit să-i depăşească pe Nico Rosberg şi pe Mark Webber în primul viraj. Cei trei aveau în cele din urmă să ocupe podiumul după o cursă în care piloţii McLaren şi Ferrari s-au luptat pentru a revenit din coada plutonului, acolo unde fuseseră "aruncaţi" de nebunia calificărilor.

Vettel a forţat atât cât a trebuit, a avut o strategie perfectă în ceea ce priveşte schimbul de pneuri şi a fost scutit de problemele tehnice care l-au privat de alte două victorii ce părea sigure în Bahrain şi Australia.
Michael Schumacher în schimb a înregistrat o nouă cursă dezastruoasă, de această dată o problemă mecanică, o piuliţă care s-a desprins la suspensia spate, făcându-l să abandoneze.

Massa devine noul lider al clasamentului general după ce şi-a croit drum prin pluton până pe locul şapte. Pilotul Ferrari a reuşit câteva depăşiri spectaculoase de-a lungul cursei, la fel ca şi britanicul Lewis Hamilton. Acesta a încheiat pe şase, sub ameninţarea lui Massa care însă nu a mai avut resursele necesare pentru a forţa în ultimul tur.

A forţat însă Fernando Alonso, în încercarea de a trece pe opt înaintea lui Jenson Button. Dar spaniolului de la Ferrari i-a cedat motorul şi a fost nevoit să abandoneze cu un tur şi jumătate înainte de final oferindului debutantului Nico Hulkenberg primul puncte din carieră de pe locul 10.

De altfel patru dintre cei şase piloţi ai echipelor debutante au reuşit să termine cursa, o performanţă în premieră pentru nou-venitele în F1.

Clasamentul cursei:
1. Vettel Red Bull-Renault
2. Webber Red Bull-Renault + 4.8s
3. Rosberg Mercedes + 13.5s
4. Kubica Renault + 18.5s
5. Sutil Force India-Mercedes + 21.0s
6. Hamilton McLaren-Mercedes + 23.4s
7. Massa Ferrari + 27.0s
8. Button McLaren-Mercedes + 37.9s
9. Alguersuari Toro Rosso-Ferrari + 1m10.6s
10. Hulkenberg Williams + 1m13.3s
11. Buemi Toro Rosso-Ferrari + 1m18.9s
12. Barrichello Williams-Cosworth + 1 tur
13. Alonso Ferrari + 2 tururi
14. Di Grassi Virgin-Cosworth + 3 tururi
15. Chandhok Hispania-Cosworth + 3 tururi
16. Senna Hispania-Cosworth + 4 tururi
17. Trulli Lotus-Cosworth + 5 tururi

Abandonuri:
Kovalainen Lotus-Cosworth turul 46
Petrov Renault turul 32
Liuzzi Force India-Mercedes turul 12
Schumacher Mercedes turul 9
Kobayashi Sauber-Ferrari turul 8
Glock Virgin-Cosworth turul 2
De la Rosa Sauber-Ferrari turul 0

Clasament piloţi:
1. Massa 39
2. Vettel 37
3. Alonso 37
4. Button 35
5. Rosberg 35
6. Hamilton 31
7. Kubica 30
8. Webber 24
9. Sutil 10
10. Schumacher 9
11. Liuzzi 8
12. Barrichello 5
13. Alguersuari 2
14. Hulkenberg 1

Clasament constructori:
1. Ferrari 76
2. McLaren-Mercedes 66
3. Red Bull-Renault 61
4. Mercedes 44
5. Renault 20
6. Force India-Mercedes 18
7. Williams-Cosworth 6
8. Toro Rosso-Ferrari 2

Iată desfăşurarea cursei:

FINAL DE CURSĂ: Sebastian Vettel câştigă Marele Premiu al Malayisiei de la Sepang. Pe locul doi s-a clasat Mark Webber, urmat de Nico Rosberg.

Turul 55 Alonso abandonează!!! Spaniolul l-a atacat pe Jenson Button, a forţat şi motorul a cedat, lăsând un fum gros în spatele monopostului.

Turul 54: Mark Webber a stabilit cel mai rapid tur, dar Vettel merge la siguranţă. Încă două tururi cu emoţii pentru Red Bull care se pare că a rezolvat problema fiabilităţii monoposturilor.

Turul 50: Massa s-a apropiat la 2,8 secunde de Hamilton. În faţa cei de la Red Bull speră ca nimic să nu mai intervină în ultimele şase tururi şi să obţină în sfârşit victoria. În spate Senna trece de Trulli în probabil prima depăşire a pilotului brazilian de la venirea în Formula 1. De altfel, cu excepţia lui Timo Glock, toţi ceilalţi piloţi ai echipelor debutante sunt încă pe circuit

Turul 47: Lui Hamilton i se comunică de la boxe că s-ar putea să fie ajuns de Massa până la finalul cursei

Turul 46: Alonso a încercat să-l depăşească pe Button, acesta a închis bine pe interior, Alonso a venit apoi pe exterior, dar Button s-a apărat perfect şi rămâne în faţă.

Turul 44: Massa l-a atacat pe Button, a prins momentul perfect şi l-a depăşit pe pilotul de la McLaren. Alonso e în spatele lor şi va fi un duel în trei spectaculos. "Bravo băiete. Frumoasă depăşire" i se spune lui Massa de la boxe prin radio

Turul 41: Duelul dintre Hamilton şi Sutil este savuros. Hamilton a avut o ieşire nervoasă prin radio spunând că nu îl poate depăşi pe Sutil. "E prea rapid tipul ăsta", a strigat Hamilton. Ambele monoposturi sunt motorizate Mercedes

Turul 40: Webber s-a apropiat încet de Vettel în ultimele tururi, distanţa dintre cei doi este acum de 3,4 secunde

Turul 39: Vettel, Webber,Rosberg, Kubica, Sutil, Hamilton, Button, Massa, Alguersuari, Alonso este ordinea primilor zece

Turul 38: Alonso iese pe locul 10 în spatele lui Alguersuari. Sutil se apără bine în faţa lui Hamilton care după ce venit în forţă din spatele plutonului se vede acum "înţepenit" în spatele pilotului de la Force India.

Turul 36: Lui Massa i se recomandă de la boxe să forţeze pentru a-l depăşit pe Button. I se spune să folosească "butonul de depăşire" care eliberează motorul la o turaţie mai mare pentru o perioadă scurtă de timp, dar care trebuie folosit cu grijă pentru a nu distruge motorul. Alonso opreşte la boxe.

Turul 35: Vettel s-a distanţat la aproape şase secunde în faţa lui Webber. Va reuşi oare să termine această cursă victorios după ce le-a condus pe celelalte două de aceeaşi manieră???

Turul 34: Vitali Petrov a abandonat în urma unor probleme tehnice.

Turul 32: Vettel, Webber,Rosberg, Kubica, Alonso, Sutil, Hamilton, Button, Massa, Alguersuari sunt piloţii în puncte în acest moment. Alonso este sfătuit de la boxe să forţeze cât îi permit pneurile înainte de a opri la boxe.

Turul 31: Hamilton a trecut pe la boxe şi a revenit pe locul şapte, înaintea coechipierului său Jenson Button. Alonso e pe şase dar nu a oprit încă. Massa, cu pneuri proaspete a stabilit cel mai rapid tur.

Iată duelul superb de la start între Vettel şi Webber:

Start în Malaysia

Turul 28: Suntem la jumătatea cursei şi Vettel a rupt ritmul. Este la 5,1 secunde în faţa lui Webber.

Turul 27: Surprinzător Kovalainen a revenit pe pistă după mai bine de 10 minute petrecute la boxe şi este, evident, ultimul dintre cei 19 concurenţi rămaşi pe traseu. Massa a schimbat pneurile şi a ieşit pe locul 9 în faţa lui Hulkenbgerg

Turul 26: Vettel stabileşte cel mai rapid tur în frunte. Ferrari se pregăteşte să treacă cum ambele monopposturi pe la boxe. Massa e pe şase cu Alonso în spatele său însă spaniolul se pare că are unele probleme la cutia de viteze.

Turul 25: Webber trece pe la boxe şi ordinea este acum Vettel, Hamilton, Webber. Ultimul a avut ceva probleme la boxe, cu unul dintre mecanici blocând sistemul de schimbare al roţilor pentru câteva secunde. Hamilton va trebuie să oprească şi el în curând la boxe, chiar dacă a plecat pe pneuri "hard"

Turul 23: Vettel a ieşit de la boxe şi a revenit pe locul doi chiar în faţa lui Lewis Hamilton. Britanicul a fost nevoit să frâneze puternic pentru a evita un acroşaj.

Turul 22: Kubica a trecut pe la boxe şi a revenit în faţa lui Felipe Massa. Alguersuari trece de Petrov în timp ce Rosberg a trecut pe la boxe.

Turul 19: Sutil intră la boxe şi iese pe locul opt în spatele cuplului de la Ferrari dar înaintea lui Jenson Button. Alguersuari se luptă cu Vitali Petrov pentru locul 12, este cel mai spectaculos duel al momentului

Turul 18: Kovalainen abandonează. Hamilton s-a apropiat la şase secunde de Sutil pentru locul cinci

Turul 16: Massa, Alonso şi Button au urcat, în această ordine, pe locurile 8,9 şi 10. Hamilton întreabă la boxe dacă se apropie ploaia, observând norii de deasupra circuitului, însă primeşte vestea că cursa se poate încheia pe "uscat"

Turul 16: Vettel, Webber, Rosberg, Kubica, Sutil, Hamilton este ordinea primilor şase acum, niciunul însă nu a trecut pe la boxe.

Turul 15: Sebastian Vettel şi Mark Webber au primit ordine de la boxe să forţeze acum, când majoritatea piloţilor din spate trec pe la boxe pentru schimbul de pneuri

Turul 14: Liuzzi a ajuns la boxe şi nu va mai pleca. Primele treceri pe la boxe pentru schimbarea de pneuri. În faţă Vettel şi Webber rulează fără probleme în timp ce Hamilton stabileşte cel mai rapid tur de până acum. Britanicul este pe locul şase la peste 21 de secunde faţă de Vettel.

Turul 12: Liuzzi încetineşte şi se pare că va abandona. Hamilton e pe şapte acum. Kovalainen a suferit o pană după un acroşaj cu Lucas di Grassi. Pierde timp enorm la boxe.

Turul 11: Hamilton a fost avertizat de către comisarii cursei pentru manevre periculoase în duelul cu Petrov de mai devreme. Acest lucru după ce a fost sancţionat la Melbourne pentru că a condus periculos maşina şi pe drumurile publice:)

Turul 10: Michael Schumacher abandonează! A rulat încet şi apoi a tras pe dreapta în iarbă. Reluările arată că Schumacher a fost foarte aproape de a pierde controlul maşiniii iar prin team radio a raportat că ceva s-a rupt la maşină. Se pare că este vorba despre suspensia stânga spate.

Turul 8: Jenson Button l-a depăşit pe Fernando Alonso şi este acum pe urmele lui Felipe Massa care nu poate trece de Sebastian Buemi. Kobayashi abandonează, al doilea monopost Sauber este afară din cursă.

Turul 7: Hamilton l-a haituit pe Vitali Petrov timp de două tururi şi în cele din urmă urcă pe locul 9. Rusul a rezistat eroic în faţa campionului mondial dar nu s-a putut opune până la urmă. A fost o luptă superbă roată la roată.

Turul 6: Glock a abandonat, Trulli a revenit pe traseu. Mark Webber este avertizat de la boxe să protejeze pneurile pentru a merge mai rapid către finalul primei părţi a cursei, respectiv înainte de primul schimb.

Turul 5: Massa îl ţine în spate pe Alonso, locurile 14 şi 15 dar ambii sunt în spatele monoposturilor Toro Rosso. Button este în spatele maşinilor Ferrari şi astfel dintre cei "patru mari" Hamilton este singurul care a scăpat de aglomeraţia din coada plutonului şi rulează acum în primii 10

Turul 4: Hamilton trece şi de Kobayashi şi este deja în top zece! Trulli şi Glock se acroşează. Glock se pare că va abandona

Turul 3: Reluările arată starul de manual al lui Vettel care şi-a făcut şah-mat adversarii din faţă, printre care şi coechipierul său Mark Webber. Hamilton a pierdut un loc în faţa lui Buemi dar l-a recâştigat repede şi mai urcă un loc după ce trece şi de Alguersuari. Hamilton e pe 11

Turul 2: Hamilton,  Alonso, Button, Massa este ordinea de la locurile 12-15

Turul 1: Schumacher a plecat excelent şi a câştigat două poziţii după primul tur şi e pe locul şase. În spate Hamilton a plecat parcă din catapultă şi e deja pe locul 12

Start în Marele Premiu al Malayisiei Start fabulos Vettel care a plecat de pe trei şi conduce cursa după un duel senzaţional cu coechipierul său Mark Webber. Extraordinar a plecat germanul!

11.00 Grila se aşează. Ne pregătim de start!

10.59 S-a plecat în turul de încălzire. Cum calificările au fost dominate de ploaie, piloţii şi-au putut alege compoziţia de pneuri slick cu care să în ceapă cursa, nefiind obligaţi să folosească pneurile din calificări, aşa cum prevede regulamentul. Piloţii forţează în turul de încălzire pentru a încălzi pneurile şi frânele

10.58 Pedro de la Rosa nu va lua în cele din urmă startul. Astfel Sauber rămâne cu un singur monopost pe grila de start, cel al lui Kamui Kobayashi.

10.56 Frumoasele localnice din Kuala Lumpur i-au întâmpinat pe piloţi pe grila de start:

Fetele de pe grila la Sepang

10.50 Instabilitatea vremii în acea zonă îi va ţine sub presiune pe toţi cei implicaţi în această cursă. Prognozele se schimbă de la un minut la altul. Ultimele veşti anunţă posiblitate de ploaie după aproximativ o oră de la start. Temperatura la nivelul solului este de 44 de grade Celsius

10.46 Lui Pedro de la Rosa i s-a oprit motorul, linia boxelor a fost închisă şi toţi piloţii trebuie să fie prezenţi pe grilă. Se pare că pentru spaniol cursa de la Sepang s-a încheiat încă înainte de a începe.

10.43 Nico Hulkenberg a ieşit în decor, luând sub roţi o zonă cu pietriş de pe marginea circuitului, dar monopostul nu este avariat. Tânărul pilot Williams, 23 de ani, va fi prezent pe grila de start însă din spatele său pândesc doi veterani ai competiţiei: Rubens Barrichello şi Michael Schumacher

10.40 Piloţii au ieşit pe pistă pentru cele câteva tururi de acomodare şi în curând vor forma grila de start. Se anunţă un duel fierbinte în primul viraj, unul extrem de strâns. Cea mai mare presiune este asupra celor de la Red Bull care au obţinut din nou un rezultat foarte bun în calificări, la fel ca şi în precedentele curse, dar care au suferit dramatic atât în Bahrain cât mai ales în Australia, din cauza problemelor la monoposturi.

10.30 Vremea este excelentă la Sepang în aceste momente şi nu sunt anunţate averse de ploaie. Sunt prezenţi câţiva nori răzleţi deasupra circuitului însă nu există ameninţări de ploaie. Temperatura este de 32 de grade Celsius

image

Cursa se anunţă una spectaculoasă în special datorită poziţionării primilor doi câştigători de Mari Premii, Fernando Alonso (Ferrari - 19) şi Jenson Button (McLaren - 17), precum şi a coechipierilor lor Lewis Hamilton (McLaren - 20) şi Felipe Massa (Ferrari - 21). 

Nici germanul Michael Schumacher nu a avut o sesiune de calificări prea reuşită, plasându-se pe poziţia a opta. Cunoscut drept "maestru al ploii", Schumi nu a fost foarte fericit pentru performanţa obţinută pe o pistă udă. "Sunt puţin dezamăgit şi cred că aş fi putut obţine mai mult, după cum am mers în prima sesiune. Dar în cea de-a treia, am realizat un tur pentru a-mi asigura un timp decent, iar apoi am vrut să forţez pentru un timp mai bun. Din păcate pneurile erau deja uzate şi asta a fost", a declarat septuplul campion mondial. Acesta îl va avea alături pe linia de start pe fostul său coechipier de la Ferrari, Rubens Barrichello.

Surprizele calificărilor au fost Robert Kubica, din nou cu un parcurs excelent după podiumul obţinut în Australia, dar mai ales Nico Hulkenberg de la Williams, cocoţat pe poziţia a cincea. Vom vedea însă dacă cei din faţă vor rezista asaltului favoriţilor care vin din coada plutonului.

Iată grila de start de la Sepang:
Linia 1: Webber (Red Bull)/Rosberg (MercedesGP)
L2: Vettel (Red Bull)/Sutil (Force India)
L3: Hulkenberg (Williams)/Kubica (Renault)
L4: Barrichello (Williams)/Schumacher (Mercedes GP)
L5: Kobayashi (Sauber)/Liuzzi (Force India)
L6: Petrov (Renault)/De la Rosa (Sauber)
L7: Buemi (Toro Rosso)/Alguersuari (Toro Rosso)
L8: Kovalainen (Lotus)/Glock (Virgin)
L9: Button (McLaren)/Trulli (Lotus)
L10: Alonso (Ferrari)/Hamilton (McLaren)
L11: Massa (Ferrari)/Chandhok (HRT)
L12: Senna (HRT)/Di Grassi (Virgin)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite