Renault va concura în continuare după ce a vândut acţiuni unui investitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fernando Alonso, care în sezonul trecut a condus pentru Renault, a fost cooptat pentru 2010 de Ferrari
Fernando Alonso, care în sezonul trecut a condus pentru Renault, a fost cooptat pentru 2010 de Ferrari

Constructorul francez Renault a anunţat miercuri că echipa va concura în continuare în Formula 1 după ce a vândut majoritatea acţiunilor către compania Genii Capital, cu sediul în Luxemburg, informează ediţia online a BBC.

"Renault a decis să rămână în Formula 1 şi este mulţumită de înţelegerea cu Genii Capital, specializată în noi tehnologii, gestionarea imaginii şi sportul cu motor. Ambii parteneri vor conduce împreună echipa", se arată într-un comunicat al Renault, iar constructorul precizează că acordul va fi finalizat la începutul anului viitor.

Potrivit sursei citate, Renault va păstra 25% din acţiunile echipei, iar restul au fost vândute pentru a reduce din cheltuieli, însă va furniza motorizarea echipe Red Bull în 2010.

"Echipa noastră îşi va păstra şi în sezonul viitor numele, identitatea şi caracteristicile esenţiale care i-au permis să obţină succesele din 2005 şi 2006. Vrem să concurăm la cel mai înalt nivel", a spus preşedintele echipei Renault F1, Bernard Rey.

Constructorul francez a fost implicat în acest an în scandalul "Crashgate", după ce Flavio Briatore şi fostul director tehnic al echipei, Pat Symonds, i-au cerut pilotului Nelson Pique Jr, în timpul unei curse din 2008, să provoace deliberat un accident, pentru a-l favoriza pe colegul lui, Fernando Alonso. Briatore a fost suspendat pe viaţă, dar italianul a cerut Federaţiei Internaţionale de Automobilism daune de un milion de euro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite