Moto GP: Dovizioso, primul pole din carieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrea Dovizioso, de la Honda, a răzbunat accidentarea teribilă suferită de coechipierul său Dani Pedrosa în antrenamente și a cucerit primul său pole position din carieră, în Marele Premiu de Moto GP al Japoniei de la Motegi.

Campionul mondial Valentino Rossi a fost cel mai aproape de conaționalul său, obținând un timp cu doar 0,054 de secunde mai slab pentru a ocupa poziția a doua pe grila de start. Este cea mai bună clasare în calificări pentru Rossi de la revenirea sa după accidentarea suferită la mijlocul sezonului.

De pe poziția a treia va pleca australianul Casey Stoner, în timp ce spaniolul Jorge Lorenzo a ratat pentru prima oară în acest sezon prima linie la start. Lorenzo, virtual campion mondial după accidentarea lui Dani Pedrosa, va pleca de pe poziția a patra.

Iată rezultatele complete din calificări:
1. Andrea Dovizioso Honda 1m47.001s
2. Valentino Rossi Yamaha 1m47.055s + 0.054s
3. Casey Stoner Ducati 1m47.105s + 0.104s
4. Jorge Lorenzo Yamaha 1m47.206s + 0.205s
5. Colin Edwards Tech 3 Yamaha 1m47.464s + 0.463s
6. Ben Spies Tech 3 Yamaha 1m47.648s + 0.647s
7. Randy de Puniet LCR Honda 1m47.752s + 0.751s
8. Marco Simoncelli Gresini Honda 1m47.914s + 0.913s
9. Alvaro Bautista Suzuki 1m48.002s + 1.001s
10. Loris Capirossi Suzuki 1m48.068s + 1.067s
11. Nicky Hayden Ducati 1m48.182s + 1.181s
12. Marco Melandri Gresini Honda 1m48.238s + 1.237s
13. Aleix Espargaro Pramac Ducati 1m48.371s + 1.370s
14. Hiroshi Aoyama Interwetten Honda 1m48.396s + 1.395s
15. Hector Barbera Aspar Ducati 1m48.535s + 1.534s
16. Mika Kallio Pramac Ducati 1m49.480s + 2.479s

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite