Gyeneș, ultimul examen din Dakar 2011

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Emanuel Gyeneș este la o etapă distanță de o uriașă performanță, o clasare în top 20 în cea mai dură competiție de motorsport din lume, Rally-raidul Dakar

Românul a încheiat etapa a 11-a pe locul 23 și a mai urcat un loc în clasamentul general, unde se situează pe poziția 18. A fost o specială de 622 de kilometri, între Chilecito și San Juan pe care Gyeneș a încheiat-o în cinci ore, 14 minute şi 15 secunde, la numai 41 de minute şi două secunde de învingător, francezul Cyril Despres.

Astăzi este ultima etapă cu adevărat importantă, cea în care se pot produce marile răsturnări de situație în clasament. Cei 555 de kilometri de probă specială dintre San Juan și Cordoba, dintre care primii 100 prin nisip, vor constituit ultima mare provocare din Dakar 2011.

Pentru că sâmbătă, etapa dintre Cordoba și Buenos Aires, cu doar 181 de kilometri de specială, va fi exact ceea ce este pentru Turul Franței etapa care se termină pe Champs Elysee. O etapă pentru triumfători, în care puține lucruri se mai pot întâmpla.

Gyenes este marele favorit la clasa Maraton, cea a riderilor care nu schimbă motorul pe întreg parcursul competiției, iar în clasamentul general are un avans de o jumătate de oră față de următorul clasat, argentianul Javier Pizzolito.

Clasamentul general la motociclete este condus de spaniolul Marc Coma, care are un avans de 16 minute față de francezul Cyril Despres, cel care a câștigat etapa de ieri, însă la o diferență de doar două minute.

La clasa auto etapa de ieri a consemnat ieșirea din lupta pentru victorie a spaniolului Carlos Sainz, care a pierdut timp prețios și se află la o oră și jumătate de liderul Nasser Al-Attiyah. Șeicul din Quatar își va putea lua astfel revanșa după ce anul trecut a pierdut în fața lui Sainz la doar 2 minute și 12 secunde, cea mai mică diferență înregistrată în favoarea învingătorului din istoria competiției. Singurul care îi poate pune probleme lui Al-Attiyah este Giniel de Villiers, aflat la 52 de minute în spatele liderului.

Volkwagen se pregătește pentru un podium complet, singurul care mai poate distruge supremația constructorului german este Stephane Peterhansel, de la marea rivală BMW, care se află la doar 13 minute de spaniolul Carlos Sainz.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite