Schumacher: "Vă place sau nu, voi fi în F1 în 2012"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Michael Schumacher infirmă orice zvon precum s-ar retrage din Formula 1, începând cu anul viitor.

Presa internaţională a vehiculat ideea conform căreia Michael Schumacher se va retrage din Formula 1 la sfârşitul acestui sezon în urma rezultatelor modeste înregistrate de la revenirea în competiţie în 2010.

Zvonurile au fost alimentate inclusiv de faptul că actualul sau contract expiră în 2011 şi că germanul ar putea alege să nu-şi activeze opţiunea de prelungire pentru 2012, însă septuplul campion mondial a infirmat categoric această ipoteză.

"În ciuda unor zvonuri amuzante şi a unor poveşti stupide neadevărate, continui să-mi spun că va trebui să mă vedeţi în 2012, fie că vă place sau nu. Voi fi acolo. Iar vestea bună este că mă bucur de sprijin de pretutindeni, în special din partea companiei, în special din partea echipei. Cu toţii vor să fiu acolo, aşa că şi eu îmi doresc să fiu acolo şi aştept asta cu nerăbdare. Încă sunt suficient de bine pregătit fizic şi mental şi îmi plac provocările", a spus acesta.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite