Nick Franklin:„Vreau cât mai multă adrenalină!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nick Franklin:„Vreau cât mai multă  adrenalină!“
Nick Franklin:„Vreau cât mai multă adrenalină!“

Prezent la spectacolul de freestyle motocross desfăşurat în Piaţa Constituţiei, riderul Nick Franklin a acordat un interviu în exclusivitate pentru „Adevărul Sporturi“, dezvăluind secretele meseriei sale.Nick Franklin este unul dintre cei mai buni rideri de freestyle motocross din lume. În 2002 a participat la primul concurs de gen din ţara sa natală, iar de atunci continuă să concureze.

„Adevărul Sporturi“: Eşti pentru prima oară în Bucureşti. Cum ţi se pare oraşul?

Nick Franklin: Din câte am văzut până acum, este foarte interesant şi frumos. Eu vin din Noua Zeelandă, unde totul este nou şi de aceea sunt atras de aceste locuri care „au un pic“ de istorie.

De cât timp practici freestyle motocross?

Prima oară când m-am urcat pe o motocicletă a fost la vârsta de 10 ani. De 7 ani însă am început să practic freestyle motocross, de când am participat la prima competiţie, în Noua Zeelandă.

Cum procedezi în competiţii: există o ordine a trickurilor pe care le faci sau improvizezi?

Am un plan în cap dar nu îl respect în totalitate. În special la spectacole. Depinde foarte mult de reacţia publicului la trickurile pe care le fac. Dacă spectatorii mă aclamă, adrenalina este la maximum şi asta mă face să împing limitele şi să execut trickuri cu un grad mare de dificultate. Este o senzaţie extraordinară când cei de pe margine mă aplaudă şi trăiesc acele momente la aceeaşi intensitate ca şi mine.

Care este cea mai grea cascadorie pe care ai făcut-o şi când?

Cred că cel mai greu trick pe care l-am făcut vreodată a fost un back flick, în 2003. Dificultatea acestei cascadorii constă în pragul psihologic pe care trebuie să îl depăşeşti atunci când o execuţi. Acum, după ce mi-a ieşit, nu mi se mai pare atât de dificilă.

Freestyle motocross este un sport foarte periculos. Te-ai accidentat de multe ori de când îl practici?

De foarte multe ori. Odată, pe când eram în Stuttgart, Germania, la o competiţie, mi-am fracturat ambele încheieturi de la mâini. Am fost operat imediat, dar voiam să mă consulte şi un doctor bun din Belgia. Nefiind însoţit de nimeni la concurs, a trebuit să conduc 1.000 de kilometri cu mâinile bandajate. A fost foarte dureros! Este o întâmplare foarte amuzantă, acum când mă gândesc, dar „excursia“ în sine a fost groaznică.

Ce anume te motivează să practici acest sport – faima, banii, fanele?

În primul rând pasiunea pentru ceea ce fac. Trebuie să iubeşti sportul ăsta ca să fii în stare să îţi rişti viaţa, practic, la fiecare săritură. În plus, îmi place foarte mult şi stilul acesta de viaţă, de a călători dintr-o ţară într-alta, de a cunoaşte mulţi oameni şi de a descoperi culturi complet diferite.

Ce părere are familia despre meseria ta?

S-au obişnuit ai mei cu ceea ce fac. La început erau foarte îngrijoraţi, dar au realizat că sunt o persoană responsabilă şi sunt foarte concentrat când mă urc pe motor. Oricum, sunt mândrii că îmi îndeplinesc visul.

Te vezi făcând altceva în momentul de faţă?

Atâta timp cât voi fi în stare, voi practica acest sport. În prezent, nu aş renunţa la freestyle motocross pentru nimic în lume. 

image

Dacă publicul mă aclamă, adrenalina este la maximum şi asta mă face să împing limitele.

image


Nick Franklin
rider

Nick Franklin

Data naşterii: 10 septembrie 1981
Reşedinţa: Tokoroa, Noua Zeelandă
Motocicletă: KTM 250SX
Motto: Am nevoie de mâncare!
A început să meargă cu motocicleta de la vârsta de 10 ani

Ce este freestyle motocross?

image

Freestyle motocross (FMX) este considerat unul dintre cele mai periculoase sporturi extreme din lume. Este o variantă de motocross în care riderii, adică participanţii, încearcă să impresioneze juriul prin sărituri şi cascadorii. Există două tipuri de FMX. „Big Air“ şi freestyle motocross clasic.

Prima variantă presupune că fiecare rider are dreptul să execute câte trei sărituri, între două rampe montate la o distanţă de cel puţin 18 metri. Fiecare dintre cei 10 membri ai juriului evaluează stilul, dificultatea trickului (cascadoriei), şi acordă un punctaj până în 100.

Doar punctele obţinute de fiecare rider pentru cea mai înaltă săritură sunt luate în considerare şi sunt comparate cu ale celorlalţi concurenţi. Cea de-a doua variantă de freestyle motocross presupune efectuarea a două numere care durează între 90 de secunde şi 14 minute pe un traseu care se întinde pe o suprafaţă între 4 şi 8 hectare. Ca şi prima variantă de FMX, un juriu acordă un punctaj în funcţie de greutatea trickurilor şi de înălţimea săriturilor.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite