MotoGP va fi transmis de Digisport!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi Campionatul Mondial de Motociclism Viteză a început deja de ceva timp, abia a cincea etapă va fi transmisă şi în România de Digi Sport, potrivit MotoFlash.

Pasionaţii MotoGP vor putea urmări, începând cu 31 mai, la televiziunea de sport a companiei RDS & RCS, care va transmite Marele Premiu al Italiei de la Mugello. Digi Sport va transmite atât calificările, cât şi cursele de la clasele 125, 250 şi MotoGP.

La începutul lunii aprilie, site-ul motogp.com anunţa că Dorna Sports a încheiat înţelegeri cu televiziuni din mai multe ţări eurpopene pentru a transmite Motomondialul de Viteză, printre care se afla şi România. La acea dată se presupunea că Televiziunea Română va cumpăra drepturile pentru transmisie, aceasta aflându-se în negocieri cu Dorna Sports.

Dorna Sports, compania care deţine drepturile comerciale pentru MotoGP nu a făcut niciun anunţ oficial în ceea ce priveşte un contract cu DigiSport.

RDS & RCS a solicitat, la sfârşitul lunii aprilie, Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) o licenţă audiovizuală prin satelit pentru televiziunea sportivă Digi Sport, dar şi pentru programele Digi Sport 2, 3 şi 4.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite