Mihai Marinescu, la primul pole-position din acest sezon al Formulei 2

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pilotul Mihai Marinescu va pleca de pe prima poziţie a grilei de start a etapei a XIII-a Campionatului Formula 2, ce se va desfăşura, sâmbătă, pe circuitul de la Monza (Italia), acesta fiind pirmul pole-position reuşit de român în acest sezon.

După ce a avut al doilea timp în ambele antrenamente libere desfășurate vineri, Mihai Marinescu a reușit un timp excelent în prima sesiune de calificări parcurgând cei 5,793 km într-un minut, 40 de secunde şi 71 de miimi, se arată într-un comunicat remis, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX.

"Mă bucur că am reușit primul pole position în Formula 2 la Monza pentru că aici mă simt ca acasă. Pe acest circuit am participat la cele mai multe curse din carieră. Acum mergem să setăm mașina pentru cursă, aceasta anunându-se a fi una foarte grea", a spus Mihai Marinescu.

Cursa de sâmbătă va debuta la ora 15.00, iar cea de duminică la ora 15.40. Ambele curse de Formula 2 de pe circuitul Monza pot fi urmărite live pe Sport.ro şi www.sport.ro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite