Massa: "Volanul de Formula 1 are prea multe butoane!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Felipe Massa este nemulţumit de înmulţirea numărului de butoane de pe volanul monopostului de Formula 1 odată cu introducerea sistemului KERS şi a aripilor spate ajustabile.

Sistemul KERS şi aripile ajustabile, cele două noi provocări pentru piloţi de anul acest, par să îi dea bătăi de cap brazilianului.

Sistemul KERS se traduce prin apariţia a două noi butoane pe volanul unui monopost de Formula 1, pe lângă numeroasele butoane deja existente.

Din acest motiv, Felipe Massa, unul dintre piloţii Scuderiei Ferrari, consideră că volanul monopostului de Formula 1 a devenit prea aglomerat, ceea ce afectează capacitatea de concentrare pe parcursul unei curse.

"Este adevărat că avem foarte multe lucruri de făcut pe volan şi, de asemenea, că încă mai trebuie să pilotăm monopostul. Cu siguranţă suntem capabili să ne descurcăm cu asta, dar din punctul de vedere al pilotului nu este fantastic. Oriunde te uiţi ai trei sau patru butoane de apăsat, în speical cu KERS, şi cu siguranţă va fi prea mult, dar asta este şi trebuie să ne adaptăm foarte repede", a declarat brazilianul în cadrul unei conferinţe de presă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite