MOTOCICLISM: Pilotul Makoto Tamada este pregătit pentru Valencia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pilotul echipei Kawasaki World Superbike, Makoto Tamada pare pregătit pentru runda a treia a campionatului mondial Superbike de pe 5 aprilie de la Valencia.

Acesta a avut o căzătură urâtă în timpul turului de încălzire de la Qatar, în urma căreia s-a ales cu un deget rupt. Deşi impactul cu pista a fost puternic, nu şi-a rupt sau dizlocat pelvisul.

Tamada a fost imobilizat în spital pentru câteva zile, însă la sfârşitul săptămânii a fost capabil să meargă singur, deşi cu ajutorul cârjelor. După terminarea perioadei de recuperare, atât Makoto Tamada, cât şi doctorul acestuia, se aşteaptă să fie pregătit de acţiune pentru primul antrenament la Valencia, pe 3 aprilie.

Pilotul japonez în vârstă de 33 de ani are în palmares 2 victorii la MotoGP şi a urcat pe podium de 5 ori, participând la 100 de curse. În momentul de faţă pilotează o motocicletă Kawasaki ZR 10R pentru echipa Kawasaki World Superbike, alături de pilotul Parkes Broc.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite