Luca di Montezemolo, viitorul premier al Italiei?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele lui Ferrari, Luca di Montezemolo, ar putea renunţa la funcţie pentru a se implica în viaţa politică italiană.

Silvio Berlusconi, a cărui popularitate s-a prăbuşit ca urmare a scandalurilor sexuale, a crizei economice şi a imensei datorii publice, va fi supus unei moţiuni de cenzură pe 14 decembrie. Părăsit de o parte din aliaţi, premierul are toate şansele să fie demis, iar Montezemolo este văzut de o parte a presei italiene ca succesor al acestuia din partea coaliţiei partidelor din actuala opoziţie.
Mai multe indicii par să întărească această ipoteză. Unul din aliaţii lui Berlusconi i-au cerut luna trecută demisia lui Montezemolo, pentru ratarea titlului mondial al piloţilor de F1. Acum o săptămână, preşedintele lui Ferrari spunea în schimb despre actualul guvern că „acest one-man show a luat sfârşit", adăugând că se simte obligat să facă ceva pentru ţara căreia-i aparţine, să nu mai rămână pe margine. Lucrurile s-ar putea limpezi la două zile după moţiunea de cenzură, când la Maranello are loc tradiţionala petrecere de Crăciun şi se aşteaptă ca Monetzemolo să-şi facă intenţiile cunoscute.
În vârstă de 63 de ani, Montezemolo provine dintr-o familie aristocratică piemonteză. El a fost adjunctul lu Enzo Ferrari în anii `70 şi s-a oucpat de orgnizarea Coppei del Mondo din Italia în 1990. De 19 ani este preşedintele lui Ferrari, redresând divizia auto, pe care a readus-o pe profit şi transformând echipa de Formula 1 în cea mai mare forţă din principala competiţie a monoposturilor. Preşedinte al FIAT de la moartea lui Umberto Agnelli, în 2004, în aprilie acest an el a renunţat la funcţie, gest interpretat ca revelator pentru ambiţiile sale politice.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite