Loeb nu se mai gândeşte la Formula 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pilotul francez Sebastien Loeb, câştigătorul a şapte titluri de campion mondial de raliuri (WRC), a renunţat la ideea de a mai concura, în viitor, în cursele de Formula 1, informează presa din Hexagon.

Anul trecut, Loeb ajunsese la un acord cu echipa Toro Rosso, pentru a concura în Marele Premiu de la Abu Dhabi, însă Federaţia Internaţională de Automobilism a refuzat să-i acorde licenţa, din cauza lipsei de experienţă în Marele Circ.

"Formula 1 este un capitol închis pentru mine. Am avut şansa de a pilota din plăcere şi, cu siguranţă, o voi face şi cu altă ocazie, însă nu cred că voi concura vreodată într-o cursă oficială", a declarat Loeb pentru cotidianul L'Equipe.

În vârstă de 36 ani, Sebastian Loeb a recunoscut că vârsta ar putea reprezenta o problemă şi, din această cauză, consideră că trebuie "să se gândească la altceva", în momentul în care se va retrage din Mondialul de raliuri, în 2011, la capătul celui de-al 11-lea său sezon în WRC, aşa cum a anunţat recent.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite