Kimi, gata de sălbăticia traseelor WRC

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kimi Raikkonen
Kimi Raikkonen

Campion mondial de Formula 1 în 2007 cu Ferrari, finlandezul Kimi Raikkonen este gata de o nouă provocare a carierei.

A lăsat monotonia circuitelor din Marele Circ pentru sălbăticia traseelor şi variaţia peisajelor din Campionatul Mondial de Raliuri. Va pilota pentru echipa Red Bull Citroen, practic a doua echipă a constructorului francez, însă un team cu ambiţii mari în sezonul următor.

Raikkonen a fost trimis la plimbare de Ferrari pentru a-i face loc lui Fernando Alonso, dublu campion mondial dar şi omul noului sponsor al Scuderiei, gigantul bancar Santander. Iar finlandezul a dat, în opinia multora, o palmă Formulei 1, prin trecerea sa în WRC. Raikkonen şi-a făcut debutul în WRC în acest an, în Raliul Finlandei, la volanul unui Fiat S2000 Abarth şi a uimit prin rapiditatea cu care s-a adaptat, reuşind timpi excelenţi. Totuşi finlandezul nu a încheiat raliul abandonând în urma unei ieşiri în decor.

„Mi-a plăcut mereu ideea de a concura în Campionatul Mondial de Raliuri şi sunt fericit să am acum această oportunitate", a declarat Raikkonen pentru autosport.com. Pilotul finlandez a anunţat că are un contract doar pentru sezonul 2010 şi deja se speculează asupra unei posibile reveniri în Formula 1 din 2011 la volanul unui monopost Red Bull. Raikkonen îl va avea copilot pe conaţionalul său Finn Kaj Lindstrom, cei doi urmând să participe la 12 etape dintre cele 13 ale sezonului.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite