Formula 1: Hamilton a câştigat la Hungaroring, Alonso e marele ghinionist!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lewis Hamilton, campionul mondial en-titre, s-a impus la Hungaroring, trecându-şi în cont a zecea victorie din cariera sa. Hamilton nu a mai câştigat o cursă de 10 luni, de la Marele Premiu din China. Marele perdant a fost Alonso, care a abandonat în turul 13 deoarece roata din dreapta i-a zburat în timpul cursei.

Cu toate că a plecat de pe locul 8, Hamilton a avut un start fulminant datorat sistemului KERS şi a urcat la un moment dat până pe locul 2. Britanicul s-a descurcat excelent la Hungaroring dar a profitat din plin de ghinionul lui Alonso. După accidentul groaznic al lui Massa din timpul calificărilor, nici cursa nu a fost lipsită de evenimente nedorite.

image

- Vettel s-a acroşat cu Raikkonen la startul cursei, Vettel a avut probleme la eleronul din faţă, apoi a fost nevoit să abandoneze întrucât i s-a stricat sistemul de suspensie de la roţile din spate
- Alonso a abandonat în turul 13 după ce mecainicii nu i-au fixat bine roata din dreapta, care i-a zburat pilotului în timpul cursei. Alonso era pe primul loc în cursă
- Adrian Sutil a abandonat şi el încă din primul tur

Clasament de etapă:
1. Hamilton 10p, 2. Raikkonen 8p, 3. Webber 6p, 4. Rosberg 5p, 5. Kovalainen 4p, 6. Glock 3p, 7. Button 2p, 8. Trulli 1p

Declaraţii:
"Este foarte important să ne continuăm munca. La anul vrem să atacăm din nou titlul mondial şi astfel trebuie să perfecţionăm şi mai mult maşina. A mers foarte bine în weekend-ul acesta, ne dorim să câştigăm şi alte curse în acest sezon, însă toată atenţia noastră se îndreaptă către sezonul următor. Şi eu şi Kimi am folosit sistemele KERS în debutul cursei şi aproape ne-am atins. Din păcate din acest duel cel mai mult de suferit a avut Vettel" - Lewis Hamilton, McLaren Mercedes

"Am avut mici probleme cu maşina de-a lungul weekend-ului, dar suntem mulţumiţi cu acest loc doi. Până la urmă totul a fost bine astăzi, mai ales după ce s-a petrecut ieri cu Felipe. Am fi putut obţine un loc şi mai bun dar suntem conştienţi că nu avem cea mai rapidă maşină de pe circuit" - Kimi Raikkonen, Ferrari

"KERS este o parte importantă mai ales la start şi asta s-a văzut. Mă bucur că am reuşit să mă menţin în frunte după primele viraje. În prima parte a cursei am încercat să-mi conserv cât mai bine cauciucurile şi să mă menţin printre primele locuri. McLaren a mers excelent astăzi, nu ne-am putut atinge de ei. Am încercat să îl atac pe Kimi dar după ce a ieşit de la boxe în faţa mea a fost din ce în ce mai dificil. Mă bucur că am reuşit să obţin puncte importante pentru echipă în clasamentul constructorilor" - Mark Webber, Red Bull Racing

Click pe poza pentru a vedea o infografie cu resultatele de etapă şi generale din Formula 1






DESFĂŞURAREA CURSEI:

16:41 Turul 70: Hamilton a câştigat cursa! 2. Raikkonen, 3. Webber, 4. Rosberg, 5. Kovalainen, 6. Glock, 7. Button, 8. Trulli

16:37 Turul 68: Distanţa dintre Raikkonen şi Webber este de doar cinci secunde, Webber pune mare presiune pe Raikkonen

16:36 Turul 64: Flavio Briattore a văzut destule şi a plecat de la cursă, în condiţiile în care Alonso a abandonat iar Piquet este pe locul 12 şi nu are nicio şansă la puncte

16:33 Turul 63: Jaime Alguersuari îşi anunţă debutul în Formula 1 stabilind şi cel mai rapid tur al său de pistă, este adevărat aflându-se la un tur în spatele liderului cursei. Oricum o performanţă extraordinară pentru tânărul pilot de numai 19 ani

16:30 Turul 61: Hamilton, Raikkonen, Webber, Rosberg, Kovalainen, Glock, Button, Trulli

16:28 Turul 60: Aşadar dintre cele patru lucruri de urmarit despre care vorbeam la începutul live-textului doar două mai sunt de actualitate. Hamilton are toate şansele să câştige cursa şi sistemele KERS şi-au făcut datoria de fiecare dată când a avut nevoie

16:27 Turul 58: Barichello rămâne în cărţi, Button urcă pe locul 8 iar în urma sa este Nakajima, la trei secunde

16:24 Turul 56: Kimi Raikkonen este presat în continuare de Glock, care a reuşit un parcurs bun şi anul trecut aici la Hungaroring, dar pilotul de la Toyota ar mai avea de făcut o oprire la boxe

16:23 Turul 56: Button a ieşit de la boxe după cea de-a doua oprire şi rulează acum pe locul 10. În urma sa este coechipierul său, Rubens Barichello

16:22 Turul 55: Robert Kubica şi Jaime Alguersuari au intrat la boxe pentru ultima oară. Kubica iese dar este întrecut de Heidfeld şi de Piquet.

16:17 Turul 53: Hamilton are un avans de 16 secunde faţă de Raikkonen şi de 26,5 secunde faţă de Webber

16:16 Turul 52: Webber s-a distanţat de Kovalainen şi Rosberg şi are şanse la podium astăzi

16:14 Turul 50: Kovalainen, Trulli şi Button sunt "întinşi" pe mai puţin de patru secunde pe locurile 6, 7 şi 8. Un duel interensat pentru ultimele poziţii care asigură puncte

16:10 Turul 47: Ordinea este acum Hamilton, Webber, Rosberg, Raikkonen

16:09 Turul 47: Hamilton a trecut pe la boxe şi a ieşit în faţa lui Webber. Doar un ghinion teribil îi mai poate lua lui Hamilton plăcerea de a urca pe prima treaptă a podiumului astăzi la Hungaroring

16:07 Turul 46: La rândul său Webber este acum la peste 24 de secunde faţă de Hamilton, dar i s-a spus prin radio să forţeze pentru a încerca să-i ia faţa lui Hamilton când liderul cursei iese la boxe Raikkonen a avut ceva probleme la plecarea de la boxe şi este cum pe locul patru

16:06 Turul 44: La rândul său Webber este acum la peste 24 de secunde faţă de Hamilton, dar i s-a spus prin radio să forţeze pentru a încerca să-i ia faţa lui Hamilton când liderul cursei iese la boxe

16:04 Turul 43: Kovalainen a rămas în urma lui Webber şi acum e presat de Nico Rosberg care are un parcurs foarte bun

16:02 Turul 41: Webber e rugat sa mareasca ritmul pentru ultima oprire la boxe

16:00 Turul 40: Hamilton continuă să menţină o distanţă constantă faţă de Raikkonen, cam de 7 secunde. Dacă va reuşi o a doua oprire la boxe fără greşeală, atunci are mari şanse să obţină victoria! Hamilton nu a mai câştigat o cursă de anul trecut din Marele Premiu al Chinei, adică de 10 luni!

15:58 Turul 39 Sebastian Buemi a ieşit în decor în virajul al doilea, dar continuă cursa! Buemi a fost depăşit de debutantul Alguersuari, ambii evoluând pentru Toro Rosso, şi aflându-se pe ultimele două locuri în cursă

15:55 Turul 36: Hamilton, Raikkonen, Webber, Kovalainen, Rosberg, Glock, Trulli şi Button este ordinea la jumătatea cursei. Hamilton are un avans de 9 secunde, iar Button e la 46 de secunde! În afara punctelor sunt Piquet, Nakajima, Heidfeld, Kubica, Barrichello, Buemi, Fisichella şi Alguersuari

15:51 Turul 34: Webber-Kovalainen este principalul duel al momentului, pentru locul al treilea, Kova are mai puţin de o secundă în spatele pilotului de la Red Bull şi confirmă prepararea excelentă pe care au reuşit-o mecanicii şi inginerii de la McLaren în acest weekend

15:50 Turul 33: Jenson Button este extrem de nervos în cockpit. Le-a comunicat celor de la boxe că "nu-i vine să creadă că maşina este atât de greu de condus astăzi". Button este pe locul 9, afară din puncte

15:49 Turul 32: Ordinea primilor 8: Hamilton, Raikkonen, Glock, Webber, Kovalainen, Rosberg, Barrichello, Trulli

15:48 Turul 31: Webber rămâne singurul reprezentat al celor de la Red Bull Racing. Aceştia aveau o şansă enormă de a relansa campionatul aici la hungaroring în condiţiile în care Brawn GP a avut o sesiune slabă de calificări, iar acum are piloţii pe locurile 7 - Barrichello şi 9 - Button

15:46 Turul 30: Incredibil, încă un abandon! Vettel nu a mai putut continua cursa!

15:45 Turul 30: Raikkonen este mai rapid pe tur faţă de Hamilton, dar liderul cursei are în continuare un avantaj de 6,1 secunde

15:43 Turul 28: Trulli a ieşit la boxe şi acum e pe 8

15:42 Turul 27: Raikkonen pregăteşte atacul asupra lui Hamilton. Acum doar Trulli mai stă între cei doi, iar Raikkonen se apropie cu fiecare tur de liderul cursei. Vettel i-a alertat pe mecanici, îi ieşea fum de la motor şi a ieşit la boxe. Şi-a schimbat eleronul din faţă

15:38 Turul 24: I se spune lui Hamilton  să o ia mai uşor pentru că are nişte cauciucuri mai moi. El se află la 8 secunde în faţa lui Raikkonen, care va urca pe locul 2 după ce Button şi Trulli vor trece pe la boxe

15:34 Turul 21: Ordinea este acum Hamilton, Button, Trulli

15:30 Turul 19: Webber şi Raikkonen intră în acelaşi timp la boxe, Raikkonen iese în faţa lui Webber. Cei doi erau la un pas să se acroşeze. Se pare că Raikkonen este naşul celor de la Red Bull astăzi. Hamilton iese la boxe de pe primul loc

15:28 Turul 18: Ordinea în acest moment este: 1. Hamilton, 2. Raikkonen, 3. Webber

15:26 Turul 16: Alonso abandonează! Maşina sa a fost retrasă la boxe! Hamilton este noul lider al cursei urmat de Webber, Raikkonen şi Rosberg

15:23 Turul 14: În acest moment, Fernando Alonso este pe ultimul loc! Şi aceasta numai din vina mecanicilor care nu şi-au făcut treaba după prima ieşire la boxe a spaniolului!

15:21 Turul 13: INCREDIBIL: Alonso a pierdut o roată, are mari probleme si trebuie să iasă la boxe urgent!

image
image


15:20 Turul 12: Incindentul din primul viraj, când Raikkonen şi Vettel s-au acroşat va fi analizat după cursă. Se pare că Raikkonen i-a tăiat faţa lui Vettel într-o manieră care urmează să fie judecată

15:19 Turul 11: Coechipierul lui Hamilton la McLaren, Heikki Kovalainen este pe locul şase

15:18 Turul 10: Probabil că în cazul în care se va apropia destul de mult, iar sistemele KERS vor fi încărcate, Hamilton va face din nou uz de ele pentru a încerca depăşirea. Maşinile Mc Laren au mers execelent în acest weekend, atât la antrenamentele libere, pe care le-au câştigat, cât şi în calificări.

15:17 Distanţa dintre cei doi a scăzut acum la mai puţin de o secundă

15:16 Turul 9: Hamilton e în spatele lui Alonso la doar 1,6 secunde. I s-a transmis de la boxe să facă o depăşire

15:15 Turul 8: Vettel îl presează pe Kovalainen pentru locul şase

15:14 Suntem acum în turul 8

image


15:13 Hamilton face o manevră superbă şi trece de Webber, este acum pe locul 2!

15:10 Reluările arată că Vettel s-a atins atât cu Hamilton cât şi cu Raikkonen în primul viraj. A prins trasa de interior dar a fost înghesuit de cei doi foşti campioni mondiali

15:09 Alonso are un avantaj de peste două secunde faţă de locul 2!

15:08 Adrian Sutil a abandonat!
15:07 Sebastian Vettel a raportat prin radio probleme la eleronul din faţă. E posibil să se fi atins cu cineva în primul viraj
15:06 Button a urcat pe locul 8

15:05 1. Alonso, 2. Webber, 3. Hamilton, dupa startul cursei

15:03 Start excelent al lui Alonso, dar Hamilton s-a infiltrat şi a urcat pe poziţia a doua. Sistemul Kers a funcţionat.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite